la capăt de Eden

[Vasilisia Lazăr]

și-ascute noaptea tăișul

parcă n-ar vrea să plece

șovăie

o umbră înoată în întuneric

tu și făptura ta de vânt

plutești într-un timp fără de timp

mă privești pătrunzător cu mâinile

degetele tale de foc îmi ard sânii

caii sângelui îmi galopează prin tâmple

te strig nedeslușit

nu mă auzi

o iederă de silabe incerte te-acoperă

nu te mai văd

setea de tine are ochi

mă privește

foamea de tine are gură

mă roade pe dinăuntru

e dimineață

cineva ne-a exilat din Eden

în fața noastră stă Lumea

[chindea maria elena]

Hi-hi-hi.... nu chiar pi tăte... dar cunoașterile ce-au venit spre mine străduiesc să le pun în practică și - de găsesc deschidere, să împărtășesc și cu alții... Nimeni nu are timp și putință să-și mobileze cu tot creierul și inima. De aceea în creștinism este atât de importantă împărtășirea!

[Vasilisia Lazăr]

Eu chiar nu știam de asta, eu am zis-o așa... metaforic. Dar ai dreptate. Te îmbrățișez cu drag, toate le știi. :)

[chindea maria elena]

La școlile de factură spirituală pe care le-am făcut eu, Lisia, se spune (și am constatat și eu pe propria piele) că „agricultura spirituală” se deosebește puțin de agricultura pământeană! În sensul că nu trebuie să ne înverșunăm să smulgem buruienile gândirii pentru că s-ar putea să obținem efecte contrare și buruienile să-și întărească și mai tare rădăcinile! Atunci să vezi consum uriaș de energie, care numai bine nu ne face! În agricultura spirituală te centrezi să cultivi în grădina ta cât mai multe flori, și în felul acesta buruienile vor muri de la sine nemaiavând  nici spațiu nici îngrășăminte care să le permită creșterea. Și asta pentru că energia merge acolo unde este intenția ta! Dacă te focalizezi pe buruieni - nu vei mai avea pentru plantarea florilor! E chestie de focalizare! Ori scopul este să ne-nflorim grădina! Maica Tereza știa și aplica acest adevăr! Spunea tuturor celor ce-o chemau la diverse marșuri contra războiului, foametei, etc. : „pe mine să mă chemați când militați PENTRU ceva nu CONTRA a ceva!” Marii maeștri spun (și eu îi cred) că universul nu percepe negația! Deci construim ceva, nu distrugem! Mai departe totul depinde de perseverență și investiție!

[Vasilisia Lazăr]

Așa este, Gerra. Mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină. Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă însă fructe. Chiar dacă omul nu cultivă seminţe utile, există destule seminţe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula şi vor da roade.
Aşa cum un grădinar îşi cultivă lotul de pământ, semănând florile şi fructele pe care le doreşte şi desţelenind buruienile, noi trebuie să ne îngrijim grădina minţii, să smulgem „buruienile” gândurilor impure, nedemne, inutile şi incorecte, şi să cultivăm gânduri frumoase, nobile, curate şi utile. Circumstanţele ne copleşesc doar atât timp cât avem convingerea că suntem sclavii condiţiilor exterioare. Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinaţii de culori pe care ni le prezintă în fiecare clipă sunt proiecţii colorate ale propriilor noastre gânduri. Așa cred.

Mulțumesc, draga mea!

[chindea maria elena]

„în fața noastră stă Lumea” și raiul sau iadul pe care ți l-ai creat, conștient sau nu, prin propriile gânduri, dorințe, intenții. Pentru că eu cred că, cel puțin la nivel psihic, ne creăm singuri iadul și raiul prin percepții și raportarea la ele! Bun poem Lisia!