L-am zărit

[Petre Ioan Crețu]

l-am zărit se vorbea pe stradă de mine
l-am zărit cu mâinile atârnându-i greu din umăr
trist rătăcit speriat de lume
cu ploaia șiroindu-i pe frunte pe gură
cu mersul nesigur de om rănit răpus târât
de învingătorii în straie de gumă și coifuri de lână
în urma lui doar ceață fum și ură
cui îi pasă zic urlu ca lupii în strungă cui?

trec trenuri de umbră
batalioane de corbi furtună
crivățul rupe din mine urme sânge și humă
treci și tu iubito strada pe urmă
ca o nălucă fulgerând albastru cioburi de lună

am senzația de tine în cerul gurii îți zic
îți simt respirația lipită de mine
îmi e cald și atât îmi e de bine
încât am uitat deja că sunt singur
aproape de moarte departe de lume

e trupul lui s-a sinucis și a fost aruncat în uitare
acolo unde se întretaie lumina cu umbra
șoptește ferit strada de mine întruna

[Valeria Merca]

...

''am senzația de tine în cerul gurii îți zic
îți simt respirația lipită de mine
îmi e cald și atât îmi e de bine
încât am uitat deja că sunt singur
aproape de moarte departe de lume''...

Splendid.

Admirație!

[Petre Ioan Crețu]

mulțumesc mult Sofia pentru comentariu, cu prietenie

[Ana Ardeleanu]

"trec trenuri de umbră" Foarte frumos poem, scris cu maturitate şi ştiinţă a scrierii!

[Agafia Drăgan]

Pretuire!

[Sofia Sincă]

Boem... cum mintea și cu acțiunea. Poemul curge ușor elegiac, unde risipirea eului, ale gândurilor duc după sine așternuturi de întuneric. Melancolic prin obișnuință, dar profund și constant, poetul ne descrie în vibrato starea lui.

Cu deosebită admirație,

Sofy