Iubirea, n-o cerșești și nu se-mparte

[Manuela Munteanu]

Nu-i tot atât de lungă depărtarea 

Cât sfâșierea mea de dor de tine,

Că niciun clocot nu cuprinde zarea 

Cât fierb în călimara mea suspine.

Pășesc cu tălpi albastre pe o cale,

Împleticindu-mi pașii printre visuri, 

Umplute ochi cu pofte infernale, 

Din cele mai senine paradisuri.

Te uită cum îmi dau năvală stele 

Să-nfingă-n pieptul meu lumini focoase!

Presară jar neliniștilor mele 

Și mi le ard în gânduri voluptoase,

Ce-ți fură trupul și-l ascund în mine

Să crească, rădăcină în țărână,

Să simt până-n adânc că-mi aparține,

Să simt până la cer c-o să rămână. 

În veci voi fi avidă și zgârcită 

Cu tot ce ne unește și desparte. 

Voi bea și ultima oca sortită,

Dar n-aș întoarce timpul dinspre moarte.

Iubirea, n-o cerșești și nu se-mparte.

[bolache alexandru]

Adevărat grăit-ai Manuela! Încă din titlu și frumos!

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc mult pentru vizită și apreciere, doamnă Vasilisia, doamnă Monica Pester, doamnă Dorina Cracană  și domnule Culiță Ioan Ușurelu!

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc din nou, Dan! Este maximum din cât pot duce în seara aceasta :)) Glumesc. Chiar mă bucur că-ți place cum scriu. Contează mult tot ce mi-ai scris. 

[petrut dan]

Nu ai mers deloc prea departe, niciodată iubirea nu poate atinge această expresie, este foarte bine cum scrii și dpmdv ar trebui să continui așa , ai talent , ai imaginație, stil, ai tot ce-ți trebuie să reușești! Seară bună!)

[Manuela Munteanu]

Dan, minunate cuvinte mi-ai lăsat, dar, vorba, ta, m-au pus pe gânduri. Poezia mea NU este un manifest, iar de supus total, ar fi o naivitate să cred c-aș putea supune pe cineva vreodată. Eu însămi sunt o ființă nesupusă și poate de aceea am acest ton vehement și fără echivoc. Patima poetică vine, cred eu, din sinceritate. Știi, "e ușor a scrie versuri când... ", dar fundamental pentru un poet este să-și fi depășit acea formă a artisticului, doar de dragul artisticului. De aceea îți place strofa a patra, pentru că în ea artisticul este uitat și înlocuit cu forma cea mai dorită de dimensiunile sufletului. Dacă am mers prea departe, îmi asum, dar dincolo de acest ,,departe", practic este omul Manuela Munteanu. Mulțumesc, ca de fiecare dată, cu marea plăcere de a sta cu tine la taclale! Noapte liniștită!

[Manuela Munteanu]

Domnule Gheorghe Pârlea, nu știu dacă vizita dumneavoastră se datorează rugăminții mele (acum câteva zile v-am rugat să-mi lăsați și cuvinte), sau purei întâmplări, dar mă bucură foarte tare. Poezia mea este o rostire, evident, a gândurilor,  dar în special a principiilor mele. Cu toate acestea, nu am pretenția că am emis expresii de netăgăduit. Da, aleatoriul în a împărți iubirea există, însă numai până la momentul împărțirii propriu-zise, ca orice fapt clar și lămurit, încât orice dublă cale îi anulează existența. Mulțumesc pentru apreciere, pentru cuvinte  și pentru prezența dorită!

[petrut dan]

Un poem care te pune un pic pe gânduri, un poem vehement aș zice și care nu prea admite altceva în afara unei supuneri totale, o iubirea pătimașă, dar descrisă frumos, deși acele „pofte infernale” spun destul de multe, atât despre adrisant, cât și despre destinatar, este bine că ai cui să ceri socoteală pentru toată patima ta poetică și nu numai, mai ales că observ că nu lași loc niciunui echivoc, strofa a patra îmi place foarte mult, o posesiune lirică plină de forță și frumos construită, ai un fel de a exploata cuvintele și de a le subordona dorințelor tale care te face alături de alți câțiva un autor reprezentativ pentru Însemne! Seară frumoasă !)

[Gheorghe Pârlea]

Frumos! O pledoarie lirică pentru cele două condiții invocate ale iubirii. Dacă, în general, prima condiție (a nu se cerși iubirea) e aproape un postulat, indiviziunea iubirii poate fi supusă aleatoriului, probabilității. Dar în poemul dumneavoastră nu încape nicio concesie:  "În veci voi fi avidă și zgârcită/ Cu tot ce ne unește și desparte./ Voi bea și ultima oca sortită,/ Dar n-aș întoarce timpul dinspre moarte.// Iubirea, n-o cerșești și nu se-mparte."

Din nou, frumos!