Mergea pe străzi cu paşi de crin
Iar eu m-am poticnit puţin
Când ea cu tocul cui călca
Exact peste aorta mea
Şi cât de tare-am suferit
Când ea cu ochi de antracit
Trecu distinsă pe trotuar
Şi nici n-a observat măcar
Că m-am lipit cu prenadez
Şi încă tot mai sângerez
Adaugă un comentariu
Superb! Rădiţa, cu respect!
Umorul fin... la el acasă! Mulțumesc!!
Așa-s femeile, rănesc,
Iar rănile nu se lipesc,
Un adeziv poți folosi...
E simplu... doar să poți iubi!
Mulţumiri, mulţumiri, mulţumiri!
Reverenţă !
Superb poem !
Reverenţă !
A născut un zâmbet plin.
Un umor fin, boem.
da Coza
Mulţumesc cu reverenţă doamnelor Camelia, Angelina şi Sofy pentru gândurile şi vorbele frumoase !
:-)) Frumos!! Chiar și în poeziile având subiect dragostea, transpare ironia fină, ce vă definește!
Tu nici nu ştii cât m-a durut
Că nu ai dat măcar un semn...
Eu doar păşeam pe-un drum ştiut,
Aorta, zici? Of, ce blestem!
Ţi-aş fi făcut transplant de cord
Ca un chirurg desăvârşit,
Ai preferat să fii un lord
Să mori din dragoste rănit!
Ce frumos! Să mori din dragoste rănită... cântecul Angelei Similea. De data aceasta punem subiectul la masculin.
Deși cuprinsă de tristețe mica poezia descrie o stare de grație, admirativă în fața femeii, cu toată dulcea ironie pe care dorește autorul s-o înscrie și aici...
Mi-a plăcut mult,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE