here i go again

[petrut dan]

mã aflu singur acasã

nu pot sã-ți pronunț numele fãrã sã mã supãr

din stradã copacii urlã ceva despre apusul 

vânãt de vânt

plouã atât de puternic încât am impresia cã lumea întreagã plânge

scot pistolul și trag în primul om

de zăpadă

trimișii lui Dumnezeu pe pãmânt 

îmi calculeazã iq-ul 

 

a fost cam mult sã amân dragostea

pentru a-mi câștiga existența

am scris 

mi-am dat cu ciocanul peste mâinile albe de grãsimea orelor târzii

când coaja ustura la atingerea zilei

fãrã semnificație patologicã

am cãutat sã nu mor tânãr

imaginea mamei de care am crezut cã pot scãpa iubind femei

pricepute 

îmi fãcea nopțile grele, motiv sã nu rãspund 

șoaptelor din spatele casei

 

a trebuit sã mã dedic rugãciunii cu obsesia unei înfrângeri

vindecãtoare

atingerea stării în care nu simțeam 

durerea

dãdea bãtãi de cap sentimentelor

trupul nu trecuse de partea semnãturii 

în alb

îmi simțeam pielea strãpunsã

de acel blestem nerușinat de romantic 

ce fãcea mintea sã stagneze între moralã și 

baricada new age

 

am fost clasificat ca periculos oricãrui sistem

filozofic

îmi duceam singur crucea

hilar pentru cei cu dizabilitãți 

repetam cuvintele cu care apucasem sã închid poarta raiului

în viziunea mea locul unde

sub iarba înaltă 

cârtițele pãzesc un parc de castele

 

[petrut dan]

- Manuela, mă bucur de aprecierea și de cuvintele pe care mi le-ai lăsat, deși cu întârziere, dar uneori timpul ne este împotrivă. Cu drag!

- domnule Mihai Katin, vă mulțumesc și vă mai aștept. Respect!

- domnule Ioan Ușurelu, mă bucură caracterizarea dvs, stimă!

- Alex, ma man !)

- Monica, un comentariu amplu și generos pentru care îți mulțumesc, cu drag!

- Lisia, ca de obicei, frumoasă și în poezie și în comentarii, apreciez constanța prezenței tale și faptul că nu faci diferențe, am observat aceeași nobilă dăruire pentru toți membrii site-ului, impresionant și impresionat!

My lady!)

[Monica Pester]

În primul rând, și eu ca toți ceilalți, consider că tu scrii poeme,  nu poezii. După cum nu pot sa spun, poemele lui Nichita ci poezia lui Nichita, așa mi-ar veni mai greu sa vorbesc, dacă m-ar întreba cineva, despre poezia lui  Dan Camui în loc de poemele cuprinzătoare ale lui Dan Petruț.  Te citesc cu mare interes , mai ales pentru a te descifra. Ești ca un roman polițist în care nu știi cine e făptașul și nici cum se termină povestea. Adevărul este că adresându-te unui flux mare de cititori, tu ai talentul ca prin exprimare clară a cuvintelor obișnuite să le împarți fiecăruia exact ce își dorește. Pentru că, simt eu, fiecare înțelege altceva. Este meritul tău, de a-ți expanda sentimentele într-o lirică  despre care ai zice că e obișnuită, dacă nu ar musti de înțelesuri. Personal, sunt uimită și încântată de ce oferi. Si, oferi !  

[Vasilisia Lazăr]

Îl percep ca pe un poem străbătut de o dorinţă ambiguă, o îndelung căutare a identităţii pierdute în spaţiul fabulos al dragostei, un poem foarte bun, remarcabil aș spune, deși nu e singurul așa, la tine, un poem care își scoate cuvintele din tatuajul inimii, se pliază pe sufletul cititorului, inducându-i acestuia o stare sufletească anume și făcându-l parcă să devină una cu ceea ce citește. Oricum, poezia ta, orice ar părea ea la prima vedere, e întotdeauna cu și despre dragoste. 

Ai tu un cârlig magic cu care agăți cititorul și nu-i mai dai drumul... Pe mine m-ai prins. )

Drag!

[bolache alexandru]

Impresionant poem!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Unul dintre cele mai bune poeme citite în ultima vreme. Felicitări!

[Mihai Katin]

https://www.youtube.com/watch?v=oohFGOmcxuo&pp=ygUZaGVyZSBpIGdv...

acest  poem al  poemelor  pentru  ca  are patru  tablouri  lirice  incluse   este  acel  monolog necesar  pentru  a ne  intelege  tabuurile:

imaginea mamei de care am crezut cã pot scãpa iubind femei

pricepute

îmi fãcea nopțile grele, motiv sã nu rãspund

șoaptelor din spatele casei...

pentru  a afla  un al  sens  al  mitologiei  umane :

repetam cuvintele cu care apucasem sã închid poarta raiului

în viziunea mea locul unde

sub iarba înaltă

cârtițele pãzesc un parc de castele

cu  toata pretuirea mea!

[Manuela Munteanu]

Ei, iată-te în deplinătatea sarcasmului față de viață,  dar și în cea a priceperii poetice! Poziția ta față de cei cu care interacționezi este cea a omului optimist și degajat. Aici, ești mult mai mult decât atât, ai găsit un bun prilej de a arăta că ai o poziție centrală între gânditori. Este una dintre cele mai bune poezii ale tale. Super!

[Nikol MerBreM]

Da, e mai suplu așa! Duminică minunată să fie și la tine!

Drag,

Nikol

[petrut dan]

Nikol, îți mulțumesc pentru prezență și comentariul argumentat, mă bucur dacă ai rezonat, la sfârșit am schimbat, mă simt dator să menționez că poate alt cititor dacă vede cum este acum și citește comentariul tău poate fi derutat și nu ne dorim asta, nu-i așa)), deci cum observi am pus la singular, mi se pare mai poetic, în plus sau în minus  ''ierburile înalte'' te puteau duce cu gândul la vreun câmp cu plante medicinale și cum în rai nimeni nu este bolnav...)) Să ai o duminică minunată, cu drag! 

[Nikol MerBreM]

Un poem-rană ce sondează adâncuri ori prăpăstii sufletești, așa îmi pare. Remarc construcții interesante: ,,mâinile albe de grăsimea orelor târzii/când coaja ustura la atingerea zilei", ,,sub ierburile înalte 

cârtițele păzesc un parc de castele". IQ-ul e pe plus, fii pe pace :)! (Mă întreb dacă acel a cu tilda în loc de ă e asumat.)

Drag,

Nikol