groapa

[petrut dan]

amintește-ți cum sunt și te rog, nu muri!

nici mâine, nici azi, nicicând

oriunde-ai fi,

iubește pe altul, dar nu muri!

 

merg pe stradă de parcă aș vrea să împiedic

soarele

să se amestece în mulțime

și nu moare nimeni pe o rază de câteva blocuri,

nici din adăpostul de noapte nu se întâmplă să plece vreun om,

trec cu tine în brațe, lumină de înviere,

dorinței îi este frică

să nu adorm,

mă ține de vorbă,

 

ea și lucrurile mele de preț –

o pungă cu iarbă și fotografia iubitei.

 

nimeni nu ar putea spune ceva împotriva mea,

doar că îmi pasă prea mult

de ce fel de mamă ar trebui să fie moartea ca să înțeleagă mila,

ce fel de prieten ar fi mila dacă nu ar înțelege nervii

și nervii, ce fel de nervi ar trebui să aibă

să nu-și piardă răbdarea,

 

răbdarea cu care te țin în brațe –

greutate caldă

îmi lasă multă sare în gură,

plăcerea de-a înjura lucrurile pe care nu le cunosc,

cunoștințele pe care mă chinui să le ard

puțin mai departe de groapa orașului.

 

[petrut dan]

Alex, ma man, mă bucură revenirea ta, și revin și eu cu mulțumiri, cu drag!

[petrut dan]

Lisia, ca de obicei, un comentariu plin de poezie și căldură cum numai tu știi să scrii, minunată interpretarea ta și felul în care prezinți ideile, stările, de fiecare dată felul în care rezonezi surprinde în mod plăcut și aruncă o altfel de lumină asupra textului, iar eu sunt cel mai câștigat să am un asemenea cititor, critic și prieten, fapt pentru care îți mulțumesc cu drag, my lady!)

[petrut dan]

Nicoleta, mulțumesc pentru prezență,  mă bucur să te întâlnesc mai des în pagina mea, cu drag!

[petrut dan]

Alex,  ma man, mulțumesc, place comentariul tău reflexiv, cu prietenie ma man!

[petrut dan]

Bună dimineața, domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc pentru prezență și comentariul deosebit, cu respect!

[bolache alexandru]

Una din trăsăturile poeziei lui Dan este ca pe lângă tema iubirii ori a nenumăratelor trimiteri biblice este faptul că te pune pe gânduri... Am simțit din nou nevoia să revin...

[Vasilisia Lazăr]

Se spune că dragostea e sublimă prin chiar sacrificiul ei. Și așa este. Ai creat aici portretul unei iubiri desăvârșite. Ai scris un poem intens, răscolitor, dar și meditativ. Când vine vorba de dragoste, mă gândesc la două verbe puternice: a fi şi a avea. Pentru verbul a fi cred că afirmaţia lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni este emblematică: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Însă, Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel prezintă memorabil într-o frază puterea dragostei cu ajutorul ambelor verbe: Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Un aforism care atinge perfecţiunea şi care defineşte dragostea la cel mai înalt nivel şi în cea mai profundă manieră. Iar tu ai, o ai în sufletul poeziei, puternică, pură și necondiționată, dragostea aceea capabilă să facă orice sacrificiu pentru persoana iubită, inclusiv a-și călca în picioare mândria, a-și ignora propriile sentimente și dorințe...

amintește-ți cum sunt și te rog, nu muri!

nici mâine, nici azi, nicicând

oriunde-ai fi,

iubește pe altul, dar nu muri!

Și apoi,

trec cu tine în brațe, lumină de înviere,

îmi este frică să nu se stingă iubirea,

iubirii tale îi este frică să nu adorm,

mă ține de vorbă,

ea și lucrurile mele de preț –

o pungă cu iarbă și fotografia mamei.

și tot așa până la final. Nu vreau să repet ce a spus Gabriela și a subliniat atât de bine.

Poemul acesta este deosebit de sensibil. Îți încălzește sufletul și-ți înmoaie inima. Și e ca o lecție. Ce ar fi viața fără iubire? Un mare nimic. Fără iubire, nimic nu ai. Aaa, poți avea tot aurul din lume, dar nu vei fi fericit, vei fi doar bogat. De aceea iubirea nu trebuie lăsată să moară, orice ar fi.  

Poemul tău invită la meditaţie și stimulează o stare nedefinită pe care tu reuşeşti să ne-o transmiți. E un poem al cărei substanţă o constituie atmosfera lui emoţională, imaginile puternice, și nu metaforele rare, căutate îndelung... Ca întreagă poezia ta, de altfel.

Sublim, Dan! Și-ți mulțumesc pentru frumosul din fiecare zi! Știi cât ador poezia ta...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O poezie meditativă, încărcată cu emoții puternice.

[bolache alexandru]

O poezie a sacrificiului care ridică dragostea la nivelul în care preferi să renunți la dragoste numai ca ființa iubită să trăiască. O poezie despre dragoste și moarte că două capete ale aceleiași călătorii. O poezie prin care încerci să înțelegi rostul morții, natura ei...

[Tudor Cicu]

...„de ce fel de om ar trebui să fie moartea ca să înțeleagă mila” (un vers interesant). Aici „iubirea” și „moartea” e ca-n imaginația aceia cu Vergiliu înaintând cu spada să-l salute pe Homer, ori să te afli în pielea lui Per cel Norocos și numai din pricină de mare tulburare, dar să-i vezi pe toți murind ca niște visători cu fericirea în brațe. Poem interesant, iar cheia decriptării lui pare a sta în vorbele birjarului, spuse pe Bond Street, într-o noapte, lui Dorian Gray: „E prea departe, nu pot să merg până acolo”.