în cameră doar tablourile mai sunt unul lângă altul
o coală albă luminează masa
m-am gândit mult la ce ar trebui să-ți scriu
iubirea nu poate fi descrisă
este un cântec
pe care îți place mereu să-l asculți
trosnind ca un lemn în sobă
nu este o scară pe care urci mereu
mai degrabă o roată
dă buzna
se termină uneori și pleacă
lăsând în urmă
amintirea ascunsă ca un semn
într-o carte păstrată la piept necitită
mă uit la locul gol din față
nici despărțirile
nu-s ușor de explicat
simt sufletul ca pe o mare moartă
peste care nicio pasăre nu poate zbura
când ajunge la jumătatea drumului
își caută un loc trist în adâncuri
Adaugă un comentariu
@AdaNemescu - Multumesc pentru apreciere si comentariu
@Cristi Poe Multumesc pentru apreciere (like)
Iremediabilă tristețe!
Ca o haină strâmtă și străină, așa mă strânge sentimentul zădărniciei,
foarte frumoase imagini atribuite tristeții,
aprecieri, aDa
@Chris Multumesc pentru apreciere
frumos, apasator, la ultimul vers simti cum te apasa tristetea
niciun gol nu e mai gol decât golul plin de chin ce-ţi apare din senin fără să te-avertizeze...
noi toţi am avut în faţă din când în când câte un gol
şi singuri l-am trăit cu greu trecându-l în amintire
a fost creat de clipa rea şi n-am putut să-i dăm ocol
n-am crezut să ni se-ntâmple greu ne-am revenim în fire...
am lecturat cu plăcere textul ce nu-i plin de goluri...
@Stanescu Valentin Multumec pentru apreciere
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE