gimnastici - adevărurile

[Elena Şerban]

adevărurile nu se rostesc
ele rămân suspendate în aerul ce devine tot mai greu
scot broderiile putrezite de aşteptare şi le dau noi forme
ca să-mi reconstruiesc sufletul
în timpul lucrării nu mă tulbura cu mărăcini
ai sa vezi atunci copilul înfricoşat de Bubico pentru ca l-a muşcat al Papadopolinii, cândva

stânca nu face gimnastică
tu forţezi rupând din ea parţi colţuroase
crezând că o vei rotunji
din neatenţie înfigi acele colţuri în carnea ei


adevărurile mele sunt bumeranguri
le arunc spre poli crezând că scap de ele
dar ajung mereu în jurul gâtului sugrumându-mă


îmi place să ţin acuarelele in mână
pensule, eboşoare şi lut
pesemne că nu mi-am trăit epoca de piatră, încă

îmi place sa fiu toamnă, ador
să vin dinspre vară cu toată căldura în piept
cu toate culorile coapte
cu toate poamele desăvârşite
mm... ce tablou
ce poeme se sting în mine ca şi când...

[Elena Şerban]

Am revăzut diacriticele, am îndepărtat balastul atât cât îmi permite naturelul, nu pot renunţa la Bubico şi Papadopolina, reprezintă iaurtul în care suflu după supa fierbinte, nu ştiu dacă pot numi poveste, spun că este poveste atunci când inventez şi aici nu este invenţie, nu încadrez nici la poem, nu simt că am atins această înaltă culme, doar îmi scriu gânduri, seria mea de gimnastici a apărut după o perioadă de lungi conversaţii în care timpul pentru dialog expira prea curând şi mi se opreau gândurile la porţi închise, iar gustul amar al monologurilor s-a repezit într-o bună zi pe sticlă şi a spus: dacă tu faci exerciţii, eu fac gimnastică. Şi da, o stâncă are nevoie să iasă din starea ei de latenţă impusă, are nevoie de mişcare, de gimnastică în aer liber, descătuşată de acele dulcegării care mi se impută ca o crimă, dar de care am atâta nevoie, dezbrăcată de versul clasic ce rămâne prima alegere, încă. Cât despre crima nepedepsită... sincer, am colindat până la Oxford şi înapoi, nu am găsit nimic în acest sens, nu pot regla nimic din ceea ce nu a fost săvârşit. Apreciez că după mii de vizualizări a acestei gimnastici doar aici am găsit ochi vigilenţi să-mi arate cum se face o şlefuire, consider aceasta o dovadă de iubire, dar rămân veşnic mirată de afirmaţia "Cuvântul gimnastici = crimă nepedepsită"!

[Ion Lazăr da Coza]

- Titlul îl vrei interesant, dar a ieșit „vai lumeeee!”. Cuvântul gimnastici = crimă nepedepsită.

- stâncile nu pot face gimnastică  De ce ar vrea stâncile să facă gimnastică???

- lipsesc multe diacritice!

- aș ține cont de sfaturile primite mai jos... plus acestea:

îmi place sa fiu o toamnă, ador asta
sa vin dinspre vară cu toata caldura în piept
cu toate culorile coapte
cu toate poamele desăvârşite
mm... ce tablou
ce poeme se sting în mine ca şi când...

- la șlefuit!

da Coza

[Sofia Sincă]

Cam multă poveste în această poezie...

[Vasilisia Lazăr]

O poezie care ar deveni frumoasă dacă i s-ar înlătura balastul. De exemplu:

adevărurile nu se rostesc
ele rămân suspendate în aerul ce devine tot mai greu respirabil
eu scot la mal broderiile putrezite de aşteptare şi le dau noi forme precum restauratorii
ca să-mi reconstruiesc sufletul
în timpul lucrării nu mă tulbura cu mărăcini
ai sa vezi atunci copilul înfricoşat de bubico pentru ca l-a muşcat al papadopolinii, cândva

îmi place sa fiu o toamnă, ador asta

Dincoace avem un dezacord.

stâncile nu pot face gimnastică
tu forţezi rupând din ea parţi colţuroase
crezând că o vei rotunji
din neatenţie înfigi acele colţuri în carnea ei

Eu zic s-o revezi. Cu drag,

[SPRINCENATU DAN]

adevărurile nu se rostesc
ele rămân suspendate în aerul ce devine tot mai greu respirabil..

Adevărul stă in fiecare dintre noi....