La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinței în taină răstignit.
Adaugă un comentariu
O, Mihaela Suciu, am făcut armata după facultate, cu mulți ani în urmă, la o școală de ofițeri. Nu primeam comenzi aproape deloc, dar nici nu adresam comenzi altora. Coordonam o echipă de cercetare pentru a crea o armă defensivă care să oprească inamicul înainte de a trece frontiera. Nu am cunoștință despre ce ar putea să însemne GSoldat (de alttfel nu am fost soldat niciodată!)
În gara vieții, imaginație debordantă!
GSoldat... Cred că ştii comanda, nu? :)
Mulțumiri alese din partea mea, Ana Cîmpeanu!
Ce rău îmi pare că v-am dezamăgit, Sofia Sincă!
Sofia Sincă: nu sunt prea convinsă de asta... de fapt nici dvs., cred, nu sunteți convins.
:))
Mulțumesc, Gabriel Cristea !
Magistral!
Versificație de poveste. Curgerea versurilor este lină ca apa unui râu liniștit, plictisit de viață, resemnat, care trăiește din amintiri.
Prozodie bună. Dar vetust, vetust.
Sofi
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE