[Gândul îmi escaladează fereastra]

[Tudor Cicu]

[Gândul îmi escaladează fereastra]

 

Gândul îmi escaladează fereastra

Precum Sisif și-a lui stâncă-n Infern

Dar tu nu ești din povestea aceasta

Deși... e iarnă și fulgii se cern.

 

Știu că te-ai fi vrut sub cerul în triluri

Să valsezi printre ei ca gimnasta

Iar un pian să tot cânte cadriluri...

Dar nu ești din povestea aceasta!

 

Și-n codrii de taină când scriu și-a tot nins

Voi rămâne iar singur - și basta!

Pe-o filă de carte și veșnic convins

Că nu ești din povestea aceasta.

 

Cum troianul e pe drum cât năpasta

Spre tine, vultur zburam până-n munți!

Nu, tu nu ești din povestea aceasta...

La gura sobei doar vântul asculți.

 

Și în acel viscol pornit teleleu

Că munților le spulberă creasta;

Sub țolul de frig pradă-i cad numai eu

Și nu ești din povestea aceasta!

 

 

 

[Tudor Cicu]

Mihaela P: Cele două planuri îmbinate: real şi fabulos, răscolesc în cititor un amestec de imagini privind desăvârşirea unui vis cu aspiraţii în iubire: Ezitând între taină şi gând, ori între fereastră și nimic… astfel de căutări ideatice sunt tresăririle poetului, convins că oscilează între două lumi paralele, din care fragmentar tot cară, cară câte ceva, pentru a ne lămuri ori pentru a estompa taina, ca până la urmă, tâlcul acestor clişee de viaţă să producă şi puţină confuzie în mintea cititorului rămas mult în urma imaginaţiei nerostite, dar gândite, de autor. După cum vezi, fiind o atmosferă de „atelier literar”, îmi permit să fac astfel de note pe marginea unor comentarii. Mai ales, când ele vin din partea unui cititor care privește odată cu autorul aceleași tristeți de o zi. Mulțumesc pentru lectură.  

[Mihaela Popa]

îmi place ideea ferestrei [ ]

nostalgic, trist dar frumos

[Tudor Cicu]

Mihaela: După o perioadă de covalescență: gripa e mai rea ca fiara pădurilor) deschid și eu calculatorul pentru a-mi îndulci din când în când amarul celor griji și necazuri... Iar grija zburătorului n-o aibă nici cei mai tari specialiști în escaladări, dar ar fi fost o minune ce spui, dar minunile sunt de la Domnul... Și Domnul (se zice) și-a întors fața de la noi. Și nici pasăre nu putem fi, noi muritorii de rând. Să auzim de bine!

[Mihaela Suciu]

Tudor, ca specialist în escaladări, mi-e că mă trezesc cu tine-n casă. :)

E bine că repeți, m-am lămurit că nu sunt din povestea asta. :)

Frumos!

[Tudor Cicu]

Gina! E iarnă și Cerul ne-a auzit și pe noi, buzoienii. Ninge!... și fulgii se cern.

[gina zaharia]

Citi și recitit cu mare drag!

Prețuire!

[Sofia Sincă]

În poezia mea, îmi place să cred, jocul poetic are ceva din viclenia spectacolului de circ, plin de spaime şi delir ludic fără a abuza de o anumită depăşire a spunerii...

Aici e altă poveste. De fapt toate poeziile tale sunt câte o poveste... cu sau fără aritmii, dar cu romantism cât cuprinde, cu magia fanteziilor tale... Un matur care mai crede în povești.

Frumos!

Sofi

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia:  Cuvântul „aritmie” mi-a atras imediat atenția în acest comentariu al d-voastră. După un EKG (făcut cu 2-3 ani în urmă), mi s-a spus că e o aritmie în bătăile inimii mele. Am surâs atunci și am spus că poate are și inima un fel de „joc poetic”, că doctorița m-a și privit ciudat. Știu și eu? În poezia mea, îmi place să cred, jocul poetic are ceva din viclenia spectacolului de circ, plin de spaime şi delir ludic fără a abuza de o anumită depăşire a spunerii: „bine că n-a fost nimic în realitate...”. Elementele basmului nu sunt decât generalizate aici, lipsesc chiar, dar sunt ornamente în „grădinile interioare” ale versurilor. Precum în poveste: biciul cu ajutorul căruia halta se transformă într-o nucă, calul care scoate fum pe nări, muzicanţii puşi să croncăne pe câmp, scoica în care se suflă vrăjile, tărâmul despărţit de apa morţii, cheiţa de la dulăpiorul cu minuni, trâmbiţa, buzduganul, zmeul şi uriaşii etc... ele fac parte doar din gândurile care îmi despletesc universul în zăcăminte ale unui tărâm închipuit. Sau un tablou sugestiv pentru o lume care odată-şi întinde, fantastic, puterea şi înăbuşă totul, o lume văzută cu „un ochi pe gaura cerului” – nu știu cine a zis asta -  ori mi-ar plăcea să fie așa. Mi-a făcut plăcere să „valsez/visez” pe marginea comentariului d-voastră. Mult drag.

[Tudor Cicu]

Ion Lazăr da Coza: Titlul poemului fiind și primul vers, pentru a separa cele două noțiuni am inclus titlul în paranteze. E o modă mai veche. Așa e: poemul ascunde un apus muzical în poezia mea. Mi se pare mie, ori gândurile o șterg din lume când e și muzica prezentă? Când te simți mai îndepărtat de lume, muzica nu-mi folosește la nimic. Așa cred. Sau poate că muzica e doar un vuiet într-o mare sonoră a gândurilor, pentru mine, sau poezia acestor slăbiciuni ale mele... poate! Dar cum sufletul a fost ispitit și fără aceste invazii muzicale, e bine... și semn de prețuire pentru comentariu.

[Sofia Sincă]

E ca și când inima cere această aritmie pentru a ajunge la ritmul său cu mai multă tihnă și dorință. Dar ne spune versul, nu suntem din povestea aceasta. Prin urmare trebuie să ne căznim, să fim...

Poezia are muzicalitate și frumos și chiar aritmia este interesantă.

Încerc să ajung la poveste... nu la aceasta, poate la a mea.

Sofi