în fierăria lui toană buligiu aerul era totdeauna
roșu că bătaia aripilor de păsări
din zarea lunecata spre asfințit
de pe nicovale
timpul ritmat de lovituri cu baroase
curgea pe fețele acoperite de funingine ca o miere rece
când eram de-o șchioapă
zicea bunicul
trecea câte-o căruță când și când
trebuia să strigi după fierar să vină la treaba
acuma carnea leneșă a dispărut de pe umerii lui toană
alte două nicovale s-au pus în rând cu a lui
oamenii au mare nevoie
cât mai au cai și muncesc după rânduielile vechi
pentru ochiul nemângâiat de pricepere
mâinile coapte de jarul cuptorului
înnoadau ciocan lângă ciocan
în scânteile nesfârșite de metal încins
pe măsură ce deprindeai sunetul înghesuit prin colțuri
băgai de seama
că doar mâna repetă același gest
gândul fiecărei năvăliri
iscodea în aer căutătura potrivită
mai limpede sau mai înfundată
după cum o rostuia scopul fierului înroșit
undeva lovitura pare să fie la fel
dar este totdeauna diferită
devenind cu fiecare bătaie literă silabă cuvânt
toană nu s-a făcut fierar
pentru că tot fierar a fost și taică-su bilică
învățase de țânc să deslușească
patimă copitelor de cai roase în pietrișul drumului
nu era nevoie să-l strigi noaptea afară
auzea și-n somn
troncănitul caruțelor săltat peste șanțuri
dacă i-a plăcut ceva a făcut
cuțit de plug șine pentru roți sape furci topoare
de toate
n-ai cum prinde tâlcul fierăriei bătrân
numai când ești copil te minunezi și îți place
când plecau din mâinile lui
potcoavele cele noi înșirau în praf rânduri frumoase
ca la ora de caligrafie
Adaugă un comentariu
@Ada Nemescu Si eu multumesc
Eu n-am avut norocul să admir un astfel de atelier... de altfel, dincolo de pasiunea pentru pictură/desen, m-a fascinat războiul de țesut. Am căscat gura și eu, copil, privind-o pe mama țesând, fascinant! Dar ceea ce sper să încerc în viața asta, este roata olarului, lutul.. Mulțumesc pentru aducere aminte a clipelor din copilărie. Spor...
aDa
@Ada Nemescu Multumesc pentru comentariu si apreciere Aveti dreptate, fieraria familiei Buligiu (l-am prins si pe Toană si, vreo doi ani, pe tatal lui, Bilică) mi-a ramas adanc in memorie. Ce scule erau acolo! Ce mai cascam gura de dimineata si pana seara! (ne desparteau doua case). Mi-aduc aminte de o masina de gaurit nemteasca cu 2-3 roti si multe manivele adusa de Bilica de la niste fierari din zona Timisoarei. Daca o mai fi pe undeva, ar trebui sa aiba peste 150 de ani. Si nicovala fratelui mai mare al lui Bilica era tot acolo. Nu mai lucra nimeni la ea, cand un fierar trecea la cele vesnice, nicovala lui era scoasa din functiune. Cred ca acolo, ai lui Buligiu au facut mii de potcoave. Dar ce n-au facut acesti mesteri de mare isprava. Pacat ca niciunul din copii nu s-a lipit. S-au si schimbat vremurile. Inca o data multumiri pentru gandul frumos si mai ales pentru ca m-ai ajutat sa-mi aduc aminte ca odata am fost un copil curios si neastamparat.
poveste cursivă, de un firesc palpabil, cu impact vizual (...fețele acoperite de funingine ca o miere rece...,
potcoavele cele noi înșirau în praf rânduri frumoase
ca la ora de caligrafie.)
Asemenea acuratețe a detaliului nu poate veni decât dintr-un adânc de memorie, din copilărie...
M-a prins povestea, mi-a plăcut, aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE