Fantezie hibernală

[Corneliu Neagu]

Îmi bate la fereastră altă iarnă

cu vânturi reci care-mi aduc în zbor

noian de gânduri care-ncep să cearnă

povești aduse dintr-un vechi decor.

Le-ascult privind în flacăra tăiată

din soba care ne-ncălzea cândva,

pe când soseai de-afară-nfrigurată,

iar eu te așteptam lângă perdea.

Și mă gândesc că timpul care zboară

te-ar mai putea aduce din trecut,

cu-n ultim tren ajuns târziu în gară,

venind dintr-un ținut necunoscut.

 

Dar visul mă conduce mai departe

pe vechi cărări, bătute mai demult,

mă pierd cu ochi-n pagina de carte,

stând  lângă soba caldă să ascult

cum focul urcă răzvrătit în vatră

printre tăciuni cu flăcări de metal

și-n jocul său bizar parcă-mi arată

că te întorci cu trenul hibernal.

Tresar uimit, dar visul se oprește,

când focul se topește în tăciuni –

prin horn aud doar vântul cum citește

versete lungi, din cărți de rugăciuni.

[Chris]

da, ce frumos, mai ales ultima strofa, mai ales ultimele 2 versuri

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc dragă prietenă Floare pentru cuvintele calde de apreciere a versului meu!