când știu că mireasma sfârșitului e-așa aproape

 în singurătatea lor nădejdea o împart între ei

 da

 sunt vecinii mei

 anii le-au aplecat umerii

 de câteva zile câinii parcă ar număra stelele

 urletul lor te îngheață 

 tușa parcă mai senină azi ca ieri

 îmi mulțumește din privire pentru darul adus

 o vorba bună

 care mai spală din liniștea apăsătoare

 a ajuns să fie mai importantă ca farfuria de supă

 este temelia unui început

 restul unui sfârșit

 

 din când în când mai privește pe geam la frigul de afară

 la viața care se mai prinde frenetic de cele câteva pastile

 - maia

 eu văd tabloul sufletului tău

 văd ochii limpezi 

 …atât  

 atât rămâne din suflul vieții

 toți pașii să-ți treacă peste pragul ei

 

 pendulul inimii bate în piept

 mica mea lume în câteva clipe cântărește nuanțele

 cu ce se deosebesc clipele ei de ale mele

 doar

 marginea prăpastiei îți poate controla lumina

 - tușă

 vrei să te piaptăn

 îi despletesc părul lung și-i cânt melodia preferată

 povești răsfirate printre fire netezesc drumuri

 pe un alt tărâm 

 sau poate nu

 două luminițe se joacă ștrengare

 într-o totală libertate de gândire 

 nu este doar o față a liniștii rară și caldă

 este aceea egalitate de strălucire

 luminița ei nu este mai mare

 izvoare limpezi reflectă puritatea în frunze

 

 câte poate să învețe prin fiecare bătaie a cordului 

 idea de a fi

   

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Ianuarie 15, 2013 la 9:48pm

multumesc din suflet Gina, o seara frumoasa!!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 15, 2013 la 9:31pm

cât de frumos scrii, Maria!

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Ianuarie 15, 2013 la 9:12pm

Multumesc mult Mihaela, seara sa-ti fie luminata!

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Ianuarie 15, 2013 la 9:08pm

multumesc Dan, impactul este cu atat mai mare cu cat se bazeaza pe un fapt real...este intr-adevar trist...

Comentariu publicat de SPRINCENATU DAN pe Ianuarie 15, 2013 la 9:05pm

Citit cu mare plăcere versul tău..trist !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 51 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ardere a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog absenţa ta a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eroii nu mor niciodată a utilizatorului IOAN stoian
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor