azi din nu știu ce motiv

[Maia Maria]

 

nu mă doare clipa aceea singură
poate că este luna plină punte
între gând și călcatul cămășii
poate că acest gând s-a scurs în pământuri neroditoare
nu mai dau curs întrebărilor
cert este că
acum e goală
așa se vede de afară încrengătura de fire sidefii
am ajuns în rând cu alte rânduri
de oameni banali
și-mi spun
…îmi place
o tăcere a trupului
fără mișcările necontrolate ale curiozității
fără nimic
fără

așteptarea a ceva ce-mi doresc cu sufletul
a ceva ce nu știu ce este
doar ca să am golul plin
acest plin mi-a întins oasele
bucăți bucățele în coli
un manuscris care strălucește și noaptea

când acest „îmi place”
se va topi
nu trebuie decât să citesc
atunci îmi întorc fața spre soare
și adun scânteile ștrengare

luna să nu fie geloasă

[Maia Maria]

da Gina, stralucesc si noaptea si vor straluci mereu...

[gina zaharia]

 un manuscris care strălucește și noaptea

manuscrisul inimii tale, Maria!

[Maia Maria]

multumesc Vasilisia, este asa bine daca le vezi si tu...cu drag

[Maia Maria]

Multumesc Ana, cu drag mereu

[Vasilisia Lazăr]

Poemele tale strălucesc și noaptea.

[Ana Ardeleanu]

îmi place acest gol plin

de versuri frumoase

de scântei ştrengare

ce dau pe dinafară

[Maia Maria]

Multumesc mult Miha, cu drag!

[Maia Maria]

Multumesc din suflet Sofy, multumesc mult...

[Sofia Sincă]

Mirificul însoţeşte poemului.

În prag de seară, când luna stă de strajă, sufletul este obligat să iubească, să primească şi să dăruiască graţia divină cu care a fost înzestrată. Cu răbdare chiar dacă presupune şi suferinţă să ofere fiinţei  treptele drumul spre lumină.

Am citit un poem încântător, Maria!

Sofy