Eram

[Stanescu Valentin]

 

               Eram izvor, eram pârâu, năvalnic şi neştiutor,

          în piuă clipele roteam, multe erau, ameţitoare,

     în amintiri treceau pe rând, mici ancore-n fugar decor,

în Mintea mea se nasc fiori, în Mintea mea e doar mirare

 

şi simt cu fiecare zi cum drumul mi se îngustează,

     risipitorul timp în con se-nchide oblic peste tot,

         privirea mea distinge greu din tot ce adânc scrutează,

              auzu-mi râde în timpan şi braţu-mi zice : ‘’Nu mai pot !’’.

 

Cui să-i spun de toate-aceste, când în toţi se-nchide calea ?

            Din fuior ascuns în mâine firul vieţii se mai toarce,

                  cât mai suntem încă umbre, să nu ne cuprindă jalea

 

                  şi să râdem dragi prieteni, atâta doar ne-a mai rămas,

         trăiţi clipa-n bucurie, nu se-ntoarce, nu se-ntoarce,

să ne răsfăţăm prin gânduri şi-n ele să găsim popas…

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, eleganţă în cuvinte mă-nvaţă să iau aminte că nimic nu e pierdut când o iei de la-nceput şi-ţi ţii bine învoiala să nu mai repeţi greşeala... Hai să zâmbim! Nu costă nimic!

[Grig Salvan]

Minunat sonet al trecerii ființei, cu deschiderea spre lume, năvalnică, amețitoare, apoi închiderea treptată a conului din toate părțile, îngustarea firului tors cu fiecare zi care trece, iar în final clasicul îndemn, „gaudeamus!”, „carpe diem!”

[Denisa Curea-Popa]

Să nu ne cuprindă jalea, zic și eu! 

Cu bucuria lecturii, pace și soare-n suflet vă doresc!