după sărbători

[bolache alexandru]

razele artificiilor

s-au stins

ca orice foc artificial

focul

dacă nu are combustibil 

se stinge

dacă nu ai ce arde 

crede-mă că ajungi

să arzi 

să faci implozie

în noaptea de an nou 

mama făcea gogoși

și plăcinte cu brânză 

gutui n-am avut

niciodată

dar ne plăcea colindul

îl cântam cu sufletul

tomberoanele sunt pline

de brazii altă dată 

împodobiți

cu fast și bucurie

nimic nu-i veșnic 

pe pământ

și nici în aer

bucuroși sunt câinii

reîntorsi în cușcă

și porumbeii 

care au mai rămas teferi

la mulți ani

poc poc 

bum bum

ne întoarcem

la vrajba de zi cu zi

așteptăm să moară 

capra vecinului

poate ne cheamă la priveghi

are gutui în curte

soarele răsare

din același loc

numai sufletul apune 

la fiecare în alt punct 

ca un paradox 

pentru că sufletul

nu apune 

niciodată 

 

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru lectură și comentariu, dragă Amanda! 

[Amanda Spulber]

O poezie ironică și tristă. Mi-a plăcut în special umorul... negru din aceste versuri:
"așteptăm să moară
capra vecinului
poate ne cheamă la priveghi
are gutui în curte"

Și mi-a plăcut și sufletul care apune pentru fiecare diferit, deși nu apune niciodată. Dar soarele nu răsare mereu din același loc, la propriu vorbind.

[Vasilisia Lazăr]

Mie-mi spui? :)))))

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru comentarii Lisia... Și asta nu-i nimic în legătură cu depresia... Să mă vezi luni când încep munca...

[Vasilisia Lazăr]

Și drept dovadă că această stare nu te-a prins doar pe tine, chiar acum văd poezia aceasta pe pagina Gabrielei, colega noastră.

Melancolie

               Gabriela Raucă

 

Se șterg trăirile de sărbătoare,

Iar strălucirea lor se pierde-n timp

Și când, pe rând, alunecă-n uitare,

Iarna rămâne doar un anotimp.

 

Se simte, iar, răceala de afară,

Din norii cenușii, fulgii se cern,

Apoi, fără vreun țel, încet, coboară

Și peste gheața veche se aștern.

 

Din vraja albă și-a ei strălucire,

A mai rămas troianul, ce-a crescut

În straturi reci, lipsite de sclipire,

În amintirea timpului trecut.

 

Dar o speranță firavă apare

Trecând prin greul iernii înghețat

Crâmpei de viață-ntruchipat în floare

Cu o putere de neașteptat.

 

Iar vieții noi, pornită ca să fie,

Lacrimi de gheață setea-i potolesc,

Împrăștiind fiori de bucurie,

Ce-n suflete pătrund și-acolo cresc.

 

Și s-or ivi trăiri de sărbătoare

Și-o nouă bucurie, peste timp,

Când primăvara, în a ei splendoare

Ne va fi suflet, nu doar anotimp.

[Vasilisia Lazăr]

Dacă în urmă cu nici o lună, atmosfera de sărbători se simțea peste tot: pregătiri, cumpărături, idei de cadouri, împodobirea bradului, decorarea casei și de ce nu, a spațiului de lucru, colinde ce se aud peste tot, filme cu tematică de Crăciun, perspectiva unor zile libere petrecute cu cei dragi, departe de grijile cotidiene, amânarea rezolvării problemelor: „O să mă gândesc la asta după sărbători”, iată că ele au trecut și a sosit și acea așa-zisă depresie de după, cunoscută mai nou sub denumirea de „post holiday blues”, și care aduce odată cu ea: iritabilitate, tristețe, nostalgie, oboseală, anxietate, nervi, lehamite și un fel de dezgust, știind că iarăși ne vom întoarce la ceea ce era înainte. Sărbătorile parcă aduseseră cu ele mai multă bunătate și frumusețe în tot și toate, iar acum, odată cu trecerea lor, toată acea strălucire a dispărut așa cum dispare când strângem bradul, luminițele și podoabele de Crăciun (eu le las toată luna ianuarie :))Iar starea aceasta se simte exact în poezia ta, Alex. O poezie bună, care curge frumos de la început până la sfârșit. Oricum, în poezie ai început anul cu bine, să fie așa în toate! Drag!

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru popasul în poezia mea Gina! Mulțumesc deasemea Mihaelei!

[bolache alexandru]

Domnule Costel, m-ați făcut să roșesc acum la început de an. Să aveți un an bun!

[bolache alexandru]

Domnule Corneliu, comentariul dumneavoastră mă onorează cu atât mai mult cu cât sunteți unul dintre scriitorii mei preferați!

[Costel Zăgan]

O poezie care nu apune, doar strălucește: de frumusețe.