dincolo de mine

[gina zaharia]

o  picătură a mai rămas din noi

oceanul întreg a secat i se văd hainele ponosite cu mânecile pe dos

în ele și-au făcut cuib pescărușii

ni s-au umplut inimile de pirați ce să ne mai fure când dragostea

are mormânt din pietre și trandafiri

în fiecare zi venim să mai zdrobim o stea

cu o forță nebună...

 

mă rugam să nu te întorci să-mi așezi picătura aceea în ochi

aș fi orbit iar mintea oarbă e mai puternică decât soarele de aceea zic

nici în coliba ta nu e pace am auzit ferestre spărgându-se

iar somnul tău se răstignise de ultimele zile cu noi

alergând să ne pierdem

ce frumos îți stă în cămașa pe care ți-am dăruit-o să-ți învelești visele

am spălat-o în apă vie s-au umplut de ea mierle

și duminici necoapte

 

te-am întrebat de ce cântecul nostru și-a făcut casă sub pământ

te-ai dus și mi l-ai adus

aveai brațe puternice aproape că l-ai strivit dar am înțeles

că toate rădăcinile sunt fiice înțelepte

apoi mi l-ai așezat pe prag ai sărit peste el și ai lăsat lupii să-l urle

eu mergeam după tine și înaintea ta mergeam

dacă poți face din iubirea mea o punte

caută râul care să-ți treacă dorul dincolo de mine

 

[Sofia Sincă]

Nostalgia sufletului aleargă după înțelegere, tristă, elegiacă și naşte imagini uimitoare în lumea marină a Ginei Zaharia. Acolo se pierde, se regăsește, renaște.

Impresionant! Cu deosebită plăcere, am citit.

Sofy

[Dolha Paul-Alexandru]

„ce frumos îți stă în cămașa pe care ți-am dăruit-o să-ți învelești visele

am spălat-o în apă vie s-au umplut de ea mierle

și duminici necoapte”

am tot citit și recitit pasajul, e atâta prospețime și atâta cer în cămașa aceea

aș vrea și eu una dar unde să găsesc așa ceva...? nu se mai fac.

pirații care vor să fure cea mai de preț comoară, dragostea.

foarte frumoasă lumea ta

cu drag,

Paul

[gina zaharia]

Aceea este imaginea din cerc, dle Tudor Cicu, oi fi exagerat și eu, nu zic... dar mă bucur că v-a plăcut!

Mulțumesc mult!

[Tudor Cicu]

„...nici în coliba ta nu e pace am auzit ferestre spărgându-se

iar somnul tău se răstignise de ultimele zile cu noi

alergând să ne pierdem

ce frumos îți stă în cămașa pe care ți-am dăruit-o să-ți învelești visele

am spălat-o în apa vie s-au umplut de ea mierle

și duminici necoapte...”   (Numai aceste versuri (de-ar fi fost) și tot ne-ar fi transportat pe tărâmul magic de unde îți scrii POEZIA). Îți mulțumesc pentru încântare și teleportarea în lumea ta!