Dorințe

[Natalia Micalona]

Zăpada, sângele pământului
ce clatină din cap a nori,
de doruri limpezi în cer senin,
străbate sufletul cântând în soare.
Cu chip de lacrimi
se-ncheie în noi uitarea
unui început de doi
în pasul ce urmează a fi spus
de noi amândoi.
Sânul meu
săgetat de luceafărul nopții
lăcrimează în sărut
pe-o nouă zi ce stă s-apară
în curcubeul ochilor tăi.
Sânul meu penetrat
de zeama dulce acrișoară
rostește a tăcere
dragostea din miez de noapte.
În secretul lunii
pântecul mi se așează
cu al noului sunet
pe buzele celui ce adoarme.

[Ion Lazăr da Coza]

Sânul meu 
săgetat de luceafărul nopții
lăcrimează în sărut
pe-o nouă zi ce stă s-apară

Aici ai un strop de poezie, însă lăcrimează ucide fiorul abia închegat...

da Coza

[Valeria Merca]

Semn de lectură.

[Sofia Sincă]

M-ai pierdut aproape la fiecare frază. Alambicat, fără a însemna ceva concret. Pe fiecare frază încerci să pui concluzie... ca în haiku, iar între fraze nu există liant. Fiecare sună dispersat.  Cu cât dorești să explici mai mult cu atât te pierzi mai mult. NU explica! Trăiește în poezie.

Ex. Cu chip de lacrimi/se-ncheie în noi uitarea/unui început de doi/în pasul ce urmează a fi spus/de noi amândoi. - Defectuos. Eu aș fi zis: Cu chip de lacrimi/se-ncheie uitarea/unui început/în pasul ce urmează a fi spus/de noi. Normal că este vorba de tine, de noi/voi, în text. Fiecare scrie pentru și din sufletul său și nu este neapărat nevoie să explici cu lux de amănunte. Este necesar puțin sau mai mult mister.

Dar este doar părerea mea,

Sofi