Joc al timpului

[Natalia Micalona]

Prin germeni cheie din vremuri străvechi,
portaluri schimbă trecutul,
din prezent o noapte devine întreagă
în inelul lunii.
E peste noi, se știe, ceva parcă divin,
ochii lucesc în limbi de poezie,
se croiește un alt drum,
de unde nu mai venim,
noul fel de a trăi prin stele,
îl regăsim în noi acum.
Suntem puteri în vid albastru,
ce scaldă roșul, baza lumii pământești,
cerul e acoperit de stele,
trupurile noastre cerești.

[Ion Lazăr da Coza]

Bacovia nu a devenit mare trăind prin(tre) stele, ci la horn să ascult vijelia.

da Coza

[Mihaela Popa]

”puteri în vid (...)

scaldă(...)

baza lumii(...)

trupurile noastre cerești” - ideea asta mi-a plăcut

[Valeria Merca]

Am reținut:  o noapte devine întreagă/ în inelul lunii. 

[Sofia Sincă]

Așa cum spui - un joc al timpului. Dar prea explicit, lipsit de mister. Tu îți expui ideea povestind-o, cu subiect și predicat, cât poți mai bine, bănuiesc. Dar nu ajunge. Nu creezi acel fior liric povestind și înflorind puțin fraza.

Oricum, aici e ceva mai bine. Eu zic, să mai treci pe la poezii, poeți postmoderniști și să prinzi miezul poemelor. Nu, nu trebuie să copiezi, dar să încerci să-ți transformi poezia în ceva... cu nume, cu personalitate, cu originalitate.

Semnul meu,

Sofi