după ce tata a murit mama
s-a închis în camera ei din care nu s-a mai auzit nimic
mă întrebam dacă timpul va schimba orele târzii ce ne lăsau gustul acru
ca după o noapte pierdută când nu puteai să-l scoți din gură decât
după fumul unei țigări
nu aveam curaj să ies printre oameni
cu ochii în fundul capului
ai mei mi-au spus
o să te ducem la școală și-o să vrei să privești în jur dar să nu te uiți la
ceilalți copii
mă analizau atunci când se dădeau la o parte să trec
printre ghiozdanele așezate fără nicio estetică de la intrare
și până în cabinetul ce avea ferestrele înspre stația de tramvai din fața casei
lui Liviu
îi plăcea mirosul de plăcinta cu brânză dulce și stafide mereu îl numea
cel mai bun dulce al bucătăriei noastre
își tăia o felie direct din tavă
mușca
apoi mai tăia una pe care o aranja în timp ce pe cealaltă o înghițise deja
apoi urma alta după același ritual până când se sătura și după trei sau patru porții
se simțea ca un om drept și sătul și cu farfuria plină
mă gândeam ce-o face mama cu paharul de apă pe care și-l punea
în timpul nopții la capul patului
aerul se mișca în sus și-n jos după ritmul patologic impus
de bacterii
pot scăpa doar cei care își țin mintea ocupată și continuă să înțeleagă
mi-a confirmat doctorul avantajul pe care-l aveam
în jocul dezinteresat al gândirii
din când în când nelu ingineru' de la etajul patru sau dumnezeu
că pentru noi era același
punea un disc cu led zeppelin și atunci știam că românia
nu e singura țară din lume
ai lui se întorceau de la țară cu vin și gutui sâmbăta seara aducea o sticlă
ne lua cam jumătate de noapte să o terminăm în compania poeziilor despre femei
și felul în care poți scăpa de iubire
dimineața nici nu avea importanță luni sau duminică timpul nu avea nimic impresionant în definiție viața curgea spre un ceva ce nu aveam nicio idee dacă se va întâmpla sau dacă ne-ar fi întrebat cineva nu am fi putut să răspundem cu privire
la moarte dat fiind faptul că fiecare am pierdut un părinte
toate relele au început când ne-am îndrăgostit
atunci am înțeles războiul troian și de ce s-au despărțit beatle-șii
domnișoara laura nu are legătură cu nimic este un fel de gioconda pasageră prin viața mea aveam nevoie de o adeverință pentru sistemul de sănătate iar ea lucra la secretariatul universității și eu am simțit nevoia să o imortalizez într-un text suprarealist și la fel de lipsit de control asupra existențelor anterioare precum scrisul ei blond.
Adaugă un comentariu
Domnule Stănescu Valentin, apreciez comentariul liric, stimă!
Maria, mulțumesc pentru reacție, mai treci, cu drag!
Da, un text de o absolută tristețe. Nu neapărat prin subiectul dezvoltat ci prin intensitatea trăirilor din timpul desfășurării acelor evenimente. Fenomenul ăsta de redare, de readucerea chiar în prezentul propriu, după mult timp a stărilor traversate, este, de cele mai multe ori, mult mai apăsător decât stările, însele. Amintirile evocate sunt mai dureroase pentru că, vârstele de conștientizare sunt diferite. Acum mestecăm, și înțelegem mai profund prin ce-am trecut. Maturitatea îți dă această șansă dar nu poate escalada profunzimea emoțiilor ci doar le înțelege.
Dar ca să obții reacția reacția celor trăite, Poete, tu folosești o tehnică minimalistă de exprimare, amestecând chiar fără logica unei povestiri, evenimentele, supunându-le urmăririi lor printre rânduri. Acest fel de poem povestit își sporește indubitabil efectul de a iniția emoțiilor puternice în sufletul cititorului
Din turnul tau de fildeș, Poete, n̈e pescuiești cu finețe să îți fim absolut fideli și mereu în așteptarea neprevazutului din operele tale. Laura,de exemplu, e una din dovezi.
Poete,
Dan, aşa dibaci ne-aşezi în minte trăiri intense la tot pasul n-aduce ziua pe cât ceasul laşi lumea fără de cuvinte ne treci prin mâine apoi prin ieri musteşte viaţa aşa cum e o uimire mult prea tulbure decantată-n obosite seri...
Petruț Dan, ce-ai făcut aici ? :)
Ai scris ca un laureat în literatură!
Scrierea e lungă dar odată ce începi a citi parcă intri într-o capsulă , într-o micro lume care nu vrei să se mai termine.
O lume care vrei să o cunoști pînă în pânzele albe, ... și îmi place mult cum ai încheiat cu laura, ... dai speranță cititorului că vei continua să scrii ... și dacă îți mai vine să scrii în felul ăsta să o faci ... mai scaldă-te în apele astea adânci ... scriere de zile mari! Felicitări!
Maria,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE