Doar plutirea păpădiei

[gabriel cristea]

Crapă zorii pe câmpie,  

Înghioldiți de macii roșii;

Neolitice cortegii

Își petrec tăcut strămoșii. 

Picură din spice rouă, 

Lacrimi gintelor agrare;

Trag căruțele pierduții;

Blânzii bivoli n-au culoare. 

Rostul păsării de veghe

A-nlemnit pe-o culme clară;

Doar plutirea păpădiei

În tăcere se scoboară… 

Unduiesc prin lanuri umbre;

Pleve se ridică-n zare

Și miroase glodu-a reavăn;

Vino Vânt, te-arată Soare! 

Triste chipuri, cercuri, cercuri

Se încheagă și destramă, 

Murmurând neînțelesul

Buzelor de sub maramă. 

Parcă susură izvorul, 

Parcă-i foșnetul pădurii

Cufundat în sihăstrie 

- Nări de cerb și surii, surii…

Zvârcolesc pe cer zmeoaice

Vântuind din miazănoapte;

Pacea frunzelor, stăpână, 

Freamătă a grâne coapte… 

Par gorganele, din ceruri, 

Mistici ochi de stâncă trează, 

Ce,-n întinsul blând al stepei, 

Timpului se dezlânează. 

Se rotește grav Pământul;

Ziua moare obosită, 

Alungind ecvestre umbre

Devorate de copită. 

Furnicarul se destramă;

Bivoli negri se afundă

În ciuciurul trist al serii;

Iarba-i crudă și profundă… 

Se-arămesc frunzare-n măguri;

Seacă soarele-n cișmele;

În opaițe de-argilă

Noaptea cuibărește stele…

Constelații înfioară

Prunci de-ovăz, în scalda lunii;

Visul bântuie pridvoare 

Și se-aud foșnind gorunii… 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Nikol! Poezia mea este extrasenzorială, căutând spiritul lucrurilor și însuflețindu-le. Natura vorbește tot timpul despre transcendențe: piatra pe care a călcat anticul olar murmură; vântul ce-a răscolit, demult, părul vreunei șoimane ne-aduce mirosul florilor prinse la ureche... Rostul nostru e să le revelăm și să le dăm aura lirică. 

[Amanda Spulber]

Am înțeles acum. Mulțumesc frumos.

[Nikol MerBreM]

Minunat! Gabi, nu știu ce cuvinte să găsesc, nu prea sunt adepta laudelor, dar când citesc așa ceva, chiar îmi vine să spun simplu, tu chiar ești poet :)! Ai primit natura în versurile tale și ea te răsplătește însutit.
Drag,
Nikol

[Vasilisia Lazăr]

„Mă luă efluviul zorilor și nu-i acordai bine cu înghiolditul. Se zbăteau săracii zori, precum găina fără cap! :))”

 

[gabriel cristea]

Doamnă Amanda Spulber, mulțumesc de popas și apreciere! Am folosit metonimia  pentru a defini lupii - ,,surii". 

[Amanda Spulber]

Poezia este excelentă, ca de obicei :), ritmul păstrat cu măiestrie, imagini foarte frumoase. Nu știu însă ce este cu "surii". Nu înțeleg la ce se referă. "Ars de forfota naturii" sau un alt vers de genul acesta mi-ar suna mai bine în logica poeziei. Dar apropo de repetiții, fiindcă mai aveți una, cred că ar suna interesant o poezie bazată pe repetiții și scrisă cu talentul dumneavoastră:)

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Vasilisia, mulțumesc doamnă Floare Arbore! Mă luă efluviul zorilor și nu-i acordai bine cu înghiolditul. Se zbăteau săracii zori, precum găina fără cap! :)) 

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, ce pastel splendid! Câte imagini deosebite și câtă metaforă! Aș fi citat ceva, dar nu pot alege. Aș nedreptăți restul. 

Am totuși o nedumerire la prima strofă. Spui: Crapă zorile-n câmpie,/ Înghioldiți de macii roșii;/ Neolitice cortegii/ Își petrec tăcut strămoșii. Cine sunt înghioldiți de macii roșii? Poate nu înțeleg eu.