Doar ceară

[Calin Tina]

În muzeul figurilor de ceară
arde
arde tăcerea
și arde urletul paralizat în silaba de care te-ai împiedicat ieri
arde frigul din lacrima regretelor fără întoarcere
și fulgerul ce spintecă retina oarbă
arde mut liliacul peste oblonul iremediabil închis


uneori ucide incandescența
se scurg ochi și buze
încet
pe coapse
un râu de ceară
tăcerea bate darabana
iar ceara
ceara acoperă orice punte
(chiar și a văilor ce suspină a păcat)
totul îmbracă diverse forme
se transformă se adaptează
își modifică contururile și consistența
dansează pe obrajii supți de căldură-umbre
totul se rezumă la funcționarea unui comutator
sau a unui imbecil
care și-a scos amanta la șaorma
și a uitat
a uitat
că în muzeul figurilor de ceară
tăcerea stă sugrumată cu funia unui rictus


noi am ars în tăcere
la vii la morți
nici noi nu mai știm
cum am ajuns silabe de indiferență pe gura sorții


trei ochi surâd a pagubă
alunec la margine de cer
mă împleticesc printre măști

râd

râd  în hohote
Dumnezeu îmi face ironic cu ochiul
și-mi aruncă un
Mare pagubă

[Maria Mitea]

Intensitatea, agonie  maximă, transmite versul! 

( un singur cuvânt mi se pare nu la locul său: darabana, 

Nu prea se lipește nici cu tăcerea, nici cu ceara, sau intensitatea poetică transmisă apare ca o șchiopătare…

Da poate eu așa văd ... cine știe ... (s-ar potrivi la un poem cu tentă mai hazlie)

[Ada Nemescu]

Mi-a plăcut să recitesc versuri ce știu să te cheme-napoi.

metafore bune, senzații curate.

se poate

nici noi nu mai știm
cum am ajuns silabe de indiferență pe gura sorții

aDa 

[Calin Tina]

Mutumesc de citire si pentru timpul acordat! Valentin, ma bucur ca imaginile mele au ajuns  la sufletul tau. Fiecare om are cosmarul lui, il arde il simte si l consuma ca pe o lumare...  de Ceara!

[Calin Tina]

Doamna Lisia, multumesc mult pentru apreciere. sincer sunt incantata caci nu am mai scirs de mult timp. Si cel mai mult ma bucur  ca imaginile create au reusit sa ajunga la sufletul celui ce citeste. Drag!

[Stanescu Valentin]

Tina, am citit de mai multe ori textul tău la limita poezie - proză şi de fiecare dată am rătăcit la limita coşmarului care vine din singura certitudine şi incertitudine a vieţii... Singura certitudine este aceea a trecerii sigure cândva în altă dimensiune. Singura incertitudice se leagă de prima prin faptul că nu ştim de unde şi de ce am ajuns să fiinţăm în această carcasă fantastică ce este corpul nostru actual. Am avut un vis urât în care ultimul ger de dincolo de limita minimă teoretică a temperaturii cuprindea în gheara sa tot ce mă înconjura şi eram ultimul care trebuia să treacă în nemişcare...

 

                     Valenta: visez un coşmar

 

             visez un coşmar -

               mă simt învins

                      sufletu-mi

                                 este

                               prins

 

                                       visez un coşmar -

                                       cum toate pier

                                       cuprinse-n

                                       chingi de

                                       ger

 

          visez un coşmar

              bărbaţi femei

                    nemişcaţi

                           toţi ai

                              mei

 

                                    visez un coşmar

                                    din acest stres

                                    mă întreb

                                    cum să

                                    ies?

 

Apoi m-am trezit în alt coşmar: tumultul următoarei zile!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul impresionează prin forța imaginilor și prin simbolistica densă a cerii, care devine materia unei lumi deformate de tăcere, indiferență și durere. Versurile construiesc o atmosferă apăsătoare, în care absurdul și tragicul coexistă firesc, iar finalul, încărcat de ironie amară, amplifică sentimentul de neputință în fața destinului. O poezie modernă, intensă și provocatoare, care nu oferă răspunsuri, ci obligă cititorul să privească dincolo de aparențe. Felicitări!