Doar ceară

[Calin Tina]

În muzeul figurilor de ceară
arde
arde tăcerea
și arde urletul paralizat în silaba de care te-ai împiedicat ieri
arde frigul din lacrima regretelor fără întoarcere
și fulgerul ce spintecă retina oarbă
arde mut liliacul peste oblonul iremediabil închis


uneori ucide incandescența
se scurg ochi și buze
încet
pe coapse
un râu de ceară
tăcerea bate darabana
iar ceara
ceara acoperă orice punte
(chiar și a văilor ce suspină a păcat)
totul îmbracă diverse forme
se transformă se adaptează
își modifică contururile și consistența
dansează pe obrajii supți de căldură-umbre
totul se rezumă la funcționarea unui comutator
sau a unui imbecil
care și-a scos amanta la șaorma
și a uitat
a uitat
că în muzeul figurilor de ceară
tăcerea stă sugrumată cu funia unui rictus


noi am ars în tăcere
la vii la morți
nici noi nu mai știm
cum am ajuns silabe de indiferență pe gura sorții


trei ochi surâd a pagubă
alunec la margine de cer
mă împleticesc printre măști

râd

râd  în hohote
Dumnezeu îmi face ironic cu ochiul
și-mi aruncă un
Mare pagubă

[Vasilisia Lazăr]

Poemul impresionează prin forța imaginilor și prin simbolistica densă a cerii, care devine materia unei lumi deformate de tăcere, indiferență și durere. Versurile construiesc o atmosferă apăsătoare, în care absurdul și tragicul coexistă firesc, iar finalul, încărcat de ironie amară, amplifică sentimentul de neputință în fața destinului. O poezie modernă, intensă și provocatoare, care nu oferă răspunsuri, ci obligă cititorul să privească dincolo de aparențe. Felicitări!