Doamna toamnă (repostare)

[Monica Pester]

Ce ți-am făcut, bătrână doamnă

Să mă privești atât de grav,

Nu ești tu, oare, aceeași toamnă

Cu-același iz de mosc, suav ?

Cu-același trup de amandină

Ce-și prinde părul într-un coc

Sălbatic, indecent, felină,

Cu astrele întrând în joc ?

Îți amintești cum ani în urmă, 

Eram fetița din balcon,
Râdeam la vraja  de culoare

Ce-mi aruncai așa-n balon.

Atât  de sinceră primeam

Bijuterii, minuni de-aramă

Cu care  aievea mă mândream

Ca tu să vrei să bagi de seamă.

Trecute-s toate, dragă toamnă,

Eu mă perind din loc în loc

Tu, însă, stai în jilț de doamnă

Și-ți numeri frunzele în joc.

Deci, asta-i clar, mă duc departe 

De tine, doamna mea briliantă

Mi-e greu să știu cum ne desparte

Să furi din mine câte-o cuantă 

Din energia mea divină,

E tot ce am și am păstrat.

Nici tu, nici nime-n lumea asta 

Nu-mi va lua ce mi-a fost dat.

[bolache alexandru]

Feeric, nostalgic, suav...Cred că dacă ar putea vorbi Însemnele ar spune ceva de genul atâta toamnă e în mine...  Și care mai de care mai frumoase.

[petrut dan]

Clar, toamna este anotimpul Însemnelor, cred că am citt vreo zece poeme dedicate și abia a început!) Și pe tine te prinde , Monica, starea asta după felul în care ai scris atingând locuri sensibile la atingere care vibrează în fiecare dintre noi, cititorii, dar cred că asta ți-ai și dorit, o vibrație! După cum se vede ți-a reușit deci nu pot decât să remarc punerea în scenă!Cu drag!

 

[Mihaela Popa]

nostalgic, duios

are scăpări de ritm dar e plăcută la citire

[Monica Pester]

Simt asta de fiecare data. Poate ca am omis cuvântul cu care mă completez. -aceasta scânteie de căldură sufleteasca, cu care prinzi esențialul-

[Vasilisia Lazăr]

Întotdeauna am fost sinceră, Monica, nu doar acum. 

[Monica Pester]

Ma bucur enorm ca ți-am  ajuns la suflet, Lisia draga  !

Mulțumesc frumos pentru aceasta scânteie de sinceritate !

[Vasilisia Lazăr]

Cu-același trup de amandină

Ce-și prinde părul într-un coc

Ce imagine frumoasă!

E plăcută întreagă poezia, dar ultimile două versuri mi-au picurat în suflet tot felul de sentimente. E și nostalgie acolo, și un pic de revoltă, mult...  

[Monica Pester]

Adevărat, toamna mea nu are ani . Își numără doar urcușurile și căderile .

Și câteodată îmi face cu ochiul, în semn de înfrățire. 

Femeia-toamnă este amprentată de iubire grea, majestuoasă, matură și ofertantă.

Fericită e femeia care ajunge la stadiul acesta.

Mulțumesc iar, dle Katin pentru înțelegerea mesajului !

[Mihai Katin]

Din energia mea divină,

E tot ce am și am păstrat.

Nici tu, nici nime-n lumea asta

Nu-mi va lua ce mi-a fost dat. 

ce dureros de adevarat este acest catren, de altfel poemul are in sine o melancolie a trecerii, a toamnei umane as zice, toamna pe care eu o simt este o alta as indrazni sa marturisesc, ca o femeie straniu de frumoasa, fara  o varsta anume, femeile anotimpuri nu au trecerea anilor in chip si atunci cand le intalnim, foarte rar sau  deloc intr-o  viata, ele ne pot invata cu adevarat ce inseamna nesfarsita iubire!

cu multa pretuire!