Dimineață de noiembrie

[Amanda Spulber]

Negru este cerul – negură văpaie;
Norii de cenușă, groși, îl cotropesc,
Cu albastrul palid aspru se-ntretaie
Încrustând tavanul domului ceresc.

Liniștea se-ntinde până peste poate, 
E-o tăcere cruntă de-nceput de lume;
Revărsate-amarnic peste tot și toate
Lupte-ncremenite par să se consume;

Dar din depărtare, dinspre orizont,
Griuri destrămate-n scânteieri de alb
Prind să se ridice către-azurul bont –
Galbena fâșie șterge arcul dalb.

Fără adiere, nori se disipează,
Bolta se înalță-n vis trandafiriu,
Se răsfrânge tandru, clipa luminează
Pentru-a pune capăt unui martiriu.

Două aripi negre fâlfâie spre soare,
Vin ca de niciunde, către nord purtate;
Le urmează alte pete călătoare
Ce se-ndreaptă aievea înspre libertate.

O lumină blândă tot îmbrățișează,
Ciob de lună clară-n asfințit domnește
Și-n văzduhul rece încă mai veghează,
Dar orașul iarăși proaspăt se trezește.

Bezna și tăcerea sunt deja topite, 
Este amintirea unei alte vieți,
Lumea reîncepe ușor să palpite
Repetând geneza primei dimineți.

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc, domnule Costel Zăgan.

[Costel Zăgan]

Un pastel dureros. Dureros de frumos!

[Amanda Spulber]

Mulțumesc, Maria! Ești foarte generoasă. Mă bucur că am reușit să transmit măcar o parte din ceea ce am văzut. Și ai dreptate că e nevoie de implicare și, în același timp, de detașare. De fapt, asta cred că funcționează pentru orice poezie. Are în ea suflet și foc, dar este și un text care poate fi analizat și modificat la rece.

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc frumos, domnule Gheorghe Pârlea!

[chindea maria elena]

Frumoase tușe reinterpretabile ale naturii, Amanda. Mie îmi evocă tablourile picturale ale lui Pillat, acolo clocotesc de contrarii peisajele într-o împletire ciudată cu stările perceptive ale omului! Am admirat întotdeauna pe cei ce pot cânta ode naturii, trebuie să iubești într-o stare de implicare-detașare ca să poți prinde în cuvinte pulsul mamei natura. Ție îți reușește! Mulțumesc!

[Gheorghe Pârlea]

"Negru este cerul – negură văpaie;/ Norii de cenușă, groși, îl cotropesc,/ Cu albastrul palid aspru se-ntretaie/ Încrustând tavanul domului ceresc." Ce tablou acaparator! Cu admirație!

[Amanda Spulber]

Grig, mulțumesc mult pentru comentariu și mă bucur că am reușit să transmit măcar parțial. Era ceva atât de straniu: nemișcare/mișcare, încordare/relaxare, nici lumină, nici întuneric. Ai dreptate în privința cuvântului martiriu. Vreau să revin asupra poeziei. Am găsit și înlocuitor, dar încă nu știu cum să exprim ceea ce aș vrea să spun.

[Grig Salvan]

Sfârșitul de noiembrie are mereu un mister aparte, agonia toamnei și intrarea în liniștea de moarte a iernii. Pastel ce surprinde, într-un tablou vivant de amploare, stranietatea acestui moment de mister. „Martiriu” nu merge ca accent decât dacă îl considerăm o licență poetică.

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc pentru apreciere, domnule Vasile Burdușa.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Vasilisia. Acum, recitind, îți dau dreptate. Nu rimează. Cred că voi reveni asupra celor două strofe. De fapt, nici penultima nu e prea strălucită, are rime numai din conjugări. Mi-aș dori să pot să redau mai bine ceea ce am văzut, fiindcă a fost ceva tulburător și fermecător.