Defensivă

[Monica Pester]

Mă apăr de tristețe, când,

În mijlocul câmpiei,

Ploaia-mi frământă părul în șuvițe

Și cu stropi pustiitori și reci

Îmi spală lacrimile și cuvântul

Mă apăr de tristețe, când, 

Prin voință secretă,

slobod vorbe ca mărgele pe ață,

Vorbe vechi, șlefuite și argintate

Care nu-mi aparțin

Și mă apăr de tristețe 

Cu puterea gândului,

Înalt cât turla bisericii

De unde mă privește Ochiul,

Vigilent ca Steaua Polara

Pe oceanul tristeții mele, 

De care, oh, cât aș vrea să mă apăr . . . 

[gina zaharia]

Și mă apăr de tristețe/Cu puterea gândului

Foarte frumos!

[Mihai Katin]

"Nu poti impiedica pasarile tristetii sa zboare pe deasupra capului tau , dar te poti impotrivi sa isi faca cuib in parul tau."
Proverb chinezesc

Tristeţea este ca o umbră ce o îngrijim, o hrănim cu singurătăţi şi speranţe şi ea nu ştie decât să ne poarte spre ţărmuri pustiii... câtă tristeţe
Cu preţuire!

[Ada Nemescu]

Intim! Astfel primesc ecoul acestor versuri.

O interiorizare a sentimentelor stârnite de spaime firești!

Metafore și comparații neforțate curg asemenea mărgelelor pe ață, cum se destăinuie autoarea... Mie mi-a dat de gândit, și uite cum mă aplec eu spre mine, căutând sursa temerilor mele!

aDa

[Herțeg Claudia (Mota)]

"Mă apăr de tristeţe", ce frumoasă definiţie! Ce frumoasă conştientizare a imposibilităţii de a ne apăra de ea. Superb! Simt şi o destăinuire secretă a unei nelinişti metafizice foarte frumos ascunsă în cuvânt. Felicitări!