de la capăt

[Amanda Spulber]

deodată lumea noastră se rotea,

bezmetică părea, nepricepută,

ne ridica-n vârtej de peruzea

și ne-azvârlea în lanul de cucută 

otrava în clepsidră picura,

se prelingea pe umeri și pe coapse,

în inimi monoton se strecura,

dar ne cânta sonate pe sinapse

tu mă priveai atent, mistuitor,

mă legănam în zbor de foc, liană

și-n cântecul febril, năucitor

simțeam cum mă transform în sânziană 

redeveneai arcaș, un vânător

ce floarea se-apleca să o sărute,

și intonai în ritm tulburător

cuvinte aspre, vechi, necunoscute

ca într-un carusel, la infinit

îmbrățișarea noastră senzuală

avea în ea un dor nedefinit,

ne prăbușeam în moartea rituală

[Amanda Spulber]

Am uitat să adaug. In varianta inițială, mult mai scurtă, forma nu era corectă și ideea era exprimată prea direct. De asta m-am concentrat pe formă.

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc frumos pentru comentariu, doamna Nuța Crăciun. Mă face să mă gândesc la cum aș putea să exprim mai bine ce am vrut să spun. Arcașul ar fi un "el" primordial, așa cum femeia floare sânziană este "ea". Imaginea e simplă: un tânăr vânător se apleacă pentru a săruta o tânără femeie ceva mai scundă. Am avut în minte și ceva din mitul poveștii de iubire dintre Diana și Orion, dar a fost mai pregnant mitul despre Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Făt-Frumos cu ceva tente de zmeu :)) Nu am scris imn. Am scris că intona în ritm tulburător. Am această impresie că limba veche ar suna mai aspru. E posibil să fie greșită. Moartea rituală e ca o trecere necesară pentru a o lua de la început. Un cuplu obișnuit redevine cuplu primordial și moare pentru a o lua de la început. Redevine pentru că a mai fost de nenumărate ori. Cam asta a vrut să spună poetul :)) dar am avut mai multe in minte. Nu am reușit să le exprim suficient înseamnă. E drept că mă și concentrez mult pe formă, din dorința de a exersa.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Manuela. Mă bucur mult că îți place.:)

[Mihai Katin]

deodată lumea noastră se rotea,

bezmetică părea, nepricepută,

ne ridica-n vârtej de peruzea

și ne-azvârlea în lanul de cucută  acest  superb  catren da sens  si  esenta  poemului  ce  se vrea in final  o  metaforica   antiteza intre   imbratisarea    pe care sentimentul  de dor  o  simte uneori   ca  o  senina  si  mitica  moarte :

ca într-un carusel, la infinit

îmbrățișarea noastră senzuală

avea în ea un dor nedefinit,

ne prăbușeam în moartea rituală

[bolache alexandru]

Tablouri încântatoare, o poezie frumoasă.

[Nuta Craciun]

Îmi place poezia pe ansamblu, luată pe bucățele parcă întâlnesc câteva neconcordanțe:

redeveneai arcaș, un vânător

ce floarea se-apleca să o sărute,

și intonai în ritm tulburător

cuvinte aspre, vechi, necunoscute

aici ”arcașul vânător care sărută floarea” îmi pare neverosimil, la fel ”imnul tulburător” dar în același timp urmat de ”cuvinte aspre” sună puțin cam paradoxal.  Iar versul final cu ”moartea rituală”, nu știu dacă e o bună finalizare, doar în cazul în care autoarea are în minte o poveste pe această temă pe care vrea să o dea așa mai departe. 

[Manuela Munteanu]

A lua de la capăt este un aspect al creației. Dacă se întâmplă în iubire, este cu atât mai mult de lăudat. Îmi place întreaga poezie, dar primele două versuri ale penultimei strofe sunt deosebite. Felicitări!