Uneori gust vinul ca pe un sărut uitat
buzele devin frunze arse
în amintirea ta
dorul o pasăre cu cioc de sticlă
îmi ciugulește coastele
până când respir doar fum
te desprinzi din mine ca o statuie topită
lăsând în urmă lacrimi
în care cad imagini cu susul în jos
dar noi
am fi putut dansa
pe muchia unei cești sparte
și fiecare pas era o întrebare
inima mea
o caracatiță roșie
ocrotește un vis
și tot ce nu pot spune
se adună într-o mare de oglinzi
unde fața ta e mereu alta
dar privirea rămâne aceeași
ca o eclipsă în așteptare
Adaugă un comentariu
O poezie foarte frumoasă în care emoțiile plutesc într-un vis ireal. Mi-au plăcut foarte mult imaginile create.
Trei secvențe lirice care par a fi trei mici poeme într-unul singur, ce se pot lectura și independent. Îmi place senzația vinului ca sărut pe buzele arse de dor, de suferința amintirilor. Deosebit de frumoasă imaginea din a doua scevență, dansul în doi pe muchia spartă a unei cești de cafea. În cea de-a treia, metafora inimii caracatiță ocrotind posesivă un vis e insolită și surprinzătoare. Iar fața schimbătoare în care privirea rămâne aceeași e o altă imagine reușită, privirea fiind centrul însuși al ființei noastre și al universului nostru existențial.
foarte frumos!
Frumos poem, Denisa! Asta înseamnă perseverență și dorință de evoluție. Bravo!
Mulțumesc, Nicoleta, pentru gândurile frumoase și pentru timpul acordat poeziei mele. Mă bucur pentru că ai simțit mesajul.
O zi frumoasă și bucurii infinite!
Uneori mă pierd și chiar îmi număr și cântăresc gândurile, cu tot zbuciumul din suflet. De multe ori nu știu dacă e bine să scriu sau nu. De aceea aleg să postez pe site, las versurile să vorbească pentru mine și să primesc o urmă de răspuns. Mulțumesc pentru cum ați citit, domnule Cicu!
Prețuire!
Mulțumesc, Ada, pentru această interpretare atentă și sensibilă. Poate că, da, e o eclipsă de iubire, dar una care lasă în urmă lumină.
Te îmbrățișez!
Vă mulțumesc, domnule Valentin, pentru acest comentariu delicat și inspirat. Poezia dumneavoastră e ca o oglindă liniștită în care versurile mele s-au regăsit cu emoție.
Prețuire!
Vă mulțumesc, domnule Katin, pentru aceste cuvinte calde. Ați reușit să surprindeți cu o uimitoare claritate esența trăirii pe care am încercat să o transpun în vers, acea iubire ce arde și vindecă în același timp, dureroasă, dar inevitabilă, ca o jertfă asumată.
Considerație!
Versurile reflectă despărțirea aproape artistică”statuie topită”, lăsând în urmă o lume răsturnată, unde sensurile nu mai sunt clare. este o dezintegrare a unui ideal, a unei iubiri sacre. Am citit cu plăcere.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE