Dacă ar fi fost doar o poveste
Erau ca de obicei pe ogor și în depărtare cineva cânta.
Tatăl își lăsă coasa în iarbă
și luă seama la ce spunea fiul:
„Aud cum cântă vântul în depărtare
și-mi pot lega tristețea de astrul care doar în mintea mea
se rotește prin ceruri,
dar azi, am ghinion tată,
calul nostru nu a venit la muncă astăzi
a fugit din grajd
și eu trebuie să fac munca în locul lui”.
„Fiule (spuse tatăl),
noaptea e mereu plină de stele și dacă una lipsește
cerul are același farmec și chiar e același
numai noi, cei de ieri, nu mai suntem aceiași.
Dar să vedem ce ne aduce și ziua de mâine”.
Fiul asculta cum cineva în depărtare cânta. În depărtare...
Unde el știa nemărginită doar marea.
După câteva zile calul reveni însoțit de o minunată iapă sălbatică.
„Tată, ce noroc pe noi!, exclamă fiul
Calul nostru ne-a mai adus un ajutor.“
„Noaptea e la fel de plină de stele, a spus tatăl
Ne-am schimbat oare noi? De ce numești tu asta noroc?
Să așteptăm să vedem ce ne aduce ziua de mâine.“
Și oamenii au venit să se mire la casa lor:
„Ce noroc pe tine prea bunule sătean,
Cum să nu fi iubit El, inima ta înțeleaptă
și recunoaștem, uneori și noi te-am iubit”.
Fiul vru să le arate că și el gândea ca oamenii aceia
și încercă să încalece calul cel nou dar, acesta,
neobișnuit cu asta, se împotrivi și-l trânti la pământ
că trebuiră să-i pună între șipci de lemn oasele rupte.
„Tată, ce ghinion! Mi-am rupt piciorul!“
„Ce ghinion!” au spus într-un cor toți cei din sat.
„Sa vedem ce ne aduce ziua de mâine!“ a zis tatăl.
Acum fiul privea cerul și zicea: „E și azi noaptea înstelată,
Și tremură sub gheață, în depărtare, aștrii.
Prin ceruri vântul și acum cântă
odată cu briza mării;
numai eu n-am cum să spun versuri mai puțin triste în noaptea asta”.
Cateva zile mai târziu,
trecură prin sat trimiși ai regelui
căutau tineri pe care să-i ducă la război.
In casa bătrânului țăran, văzură doar un tânar cu piciorul rupt
și îl lăsară în pace.
În sat plângeau toți ceilalți în urma tinerilor
luați la oaste și plecați dintre ai lor
poate pentru totdeauna.
„Această noapte leagănă aceiași arbori
și versul meu cade, iată, peste suflet
ca roua în iarbă
(glăsui fiul în tăcerea lăsată peste sat)
și chiar pot să scriu versuri mai triste ori mai fericite ca astea
numai noi, însă, nu mai suntem aceiași.
Notă: (Pare a fi „balada poetului care a visat un poem”. Culeasă pentru frumusețea ei. Prelucrare.)
Adaugă un comentariu
Ion Lazăr da Coza: vă răspund boem și vă îmbrățișez: „La aste-ntrebări/Și la multe încă/Fără de-nțeles/Viața ne aruncă”.
Cicu - cuib de-nţelepciune...
da Coza
Mihaela S. Așa e: lumina e aceeași, depinde doar de unde și în ce împrejurări o privim. În „1001 de nopți” era povestea celor doi regi și a celor două labirinturi. Primul rege al Babilonului ca să-și bată joc de musafirii lui îi punea să-i viziteze labirintul special costruit și astfel, ca cel care intra să nu mai poată ieși din el și din întunericul lui fioros, fără a-i implora mila. Doar cu ajutorul rugăminților ridicate către Allah se spune că unul a reușit să iasă, dar odată ajuns în regatul său a strâns oaste mare și l-a atacat pe „încrezutul rege” al Babilonului și l-a dus în deșertul Arabiei unde i-a dat drumul de l-a lăsat singur în „labirintul” fără ziduri al deșertului, doar cu lumina, ce peste tot și care l-a orbit și prăpădit în cele din urmă. Mulțumesc pentru popas.
Chiar dacă nu mai suntem aceiași, lumina e aceeași. Drag!
Doamna Sofi: „Poveștilor de felul ăsta, noi doar le dăm lumină. Trăsnetul care le va rostogoli, e cu totul altceva”, îmi spunea bunicul meu. Iar eu nu fac altceva decât să-i descifrez vorbele.
Frumos, impresionant.
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE