Da, eu sunt

[Mihai Katin]

 

 

Da, eu sunt păcătosul

Ce am învăţat luna

Să ocolească oraşul,

Să plouă doar cînd toţi suntem orbi

În spirala somnului,

Eu, neştiutul, nesocotitul,

Las viermii cărnii să crească

În fluturi de cenuşă,

Las oasele să se întrebe cît mai trag

De muţenia umbrei,

Las viaţa să rîdă de moarte

Cînd îi simte mîngîierea şi sărutul

Insolent, penitent,

Eu vă şterg praful şi vă mîngîi urmele,

Apele cerului încep să strige

Dacă mai e cineva în oraş,

Tăcerea răstignită nu răspunde,

Visăm halucinant,

Sufletele privesc pe la ferestre

Cum zboară norii,

Cum trec îngerii,

Dar nici un nor,

Nici un înger

Nu vrea să înveţe

Măcar un suflet

Zborul

Ori căderea...

 

 

 

 

 

[Mihaela Popa]

pătrunzătoare scriere, domnule Mihai Katin, o anamneză a vieții și o radiografie a stărilor de spirit

mă-nclin!

[petrut dan]

O viziune  personală despre prea multe lucruri care încap într-o viață al cărei sfârșit se reduce la de-acum clasicul  dualism  bine-rău, despre care nici reprezentanții lor nu vor să-și ia notițe ! Cu stimă!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul acesta minunat al dumneavoastră mi-a adus în minte niște versuri:

Și nu mai e nimica — nici frig, nici rău, nici bine.
(O pasăre ciudată pe-un turn a poposit.)
O !
Nu mai e nimica !
O șoaptă nu mai vine ;
Un glas nu mai tresare ; stă sângele-amorțit,
în tâmple nu mai bate, nici nu mai curge-n vine.
O !
Nu mai e nimica — nici frig, nici rău, nici bine.
Aprinde
Nebunia fitilu-i nezărit.
Iar sufletul așteaptă, tăcut și neclintit.

(Nevroză - Mihail Săulescu)

Și acest cântec:

https://www.youtube.com/watch?v=QQz4JBbmX2Y

[gabriel cristea]

Imaginea orașului bântuit  de-o țiuitoare letargie a pierderii sensurilor... Magistral, dantesc! 

[Mioara Manoilă]

Dar nici un nor
Nici ínger
Nu vrea să învețe
Măcar un suflet
Zborul
Ori căderea...

De multe ori căderea poate fi constructivă, iar pentru zbor nu întotdeauna avem nevoie de aripi.

Ar trebui doar să trezim "tăcerea răstignită"

Reverență!