Culorile tristeții mai multe sunt
c-ale luminii,
când te aștept pe unde-apun măslinii
și luna se strecoară
vulpește printre sălcii
să n-o presimtă steaua
când unda și-o sărută.


Culorile sunt grai de alăută,
vibrare
pe buruiană, sau pe crin.
Auzi tu soarele vibrând
a cântec nou sorbindu-se-n rubin?
Subțire-n fir ușure,
mireasmă de pădure
mai fină ca un vârf de spin,
spovada ce și-o uită trandafirii
și basmele în caer.
Știai când ne-ntâlnim,
văzduhul ce ți-i nevedit din somn și aer,
dă fiecărui nor
din purpura sfielilor de fată?
Tu ți-ai văzut vreodată
culorile iubirii?
Când brațul meu te-mbrățișează
lumina ta vibrează?
Culori de la-nceputul lumii...
Tot ce a fost la mii de ani-lumină
abia acum se naște -
culori pe care doar sărutul le cunoaște.

Suntem doar noi, Regină.
Vezi apele? Prin sălcii se sărută,
că stihul până-n stele te-nlumină
vibrându-ne pe-aceeași strună.
Să nu ai teamă de lăută
că de sărut la nimeni n-o să spună,
precum doar numai ție l-am cântat
de la văzduh și până la călcâi,
când am gustat
vibrarea cea dintâi
oprită în lumină,
purtându-te în brațe,
așa, ca Eufratul
cu-ntregu-i răsărit de lună plină.

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 25, 2015 la 12:15am

Știu, am înțeles! Semnele nopții sunt...repetarea luminii. Mulțumesc, doamna Vasilisia!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 25, 2015 la 12:13am

Mulțumesc, Corina, pentru semnul de lectură.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 24, 2015 la 11:49pm

Un poem luminos. Spun „luminos” fiindcă e luminos în adevăratul sens al cuvântului (strălucește), dar și pentru că „lumină” se repetă cam mult. :)

Stimă!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Aprilie 24, 2015 la 11:18am

Fermecător! :)

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 23, 2015 la 12:46am

Aceeași prețuire, doamna Zaharia!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 23, 2015 la 12:46am

Mulțumesc, doamna Nădejde, pentru semnul de lectură

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 22, 2015 la 9:26pm

Superbe culori de suflet!

Prețuire!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Aprilie 22, 2015 la 3:24pm

Admiraţie!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 22, 2015 la 2:39am

Mulțumesc, Adelaide, pentru semn de lectură

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Aprilie 22, 2015 la 2:39am

Mulțumesc din suflet, doamna Sofy, pentru un comentariu atât de frumos

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cimitirul stelelor de altădată a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 23 minute în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 56 minute în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 57 minute în urmă
Valeriu Anghel a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hâtra (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adiere a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor