Cuget rănit

[Corneliu Neagu]

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,

tot așteptând să vină o schimbare,

cu miză regândită în pretinsul joc

pierdut cândva la tragerea cea mare.

Dar orele, trecând prin acele de ceas,

scot din pendulă numai amăgire –

din ritmica bătaie-n urmă au rămas

doar clipe ce mă bântuie-n neștire.

 

Prin hăul nevăzut al timpului pierdut,

ce s-a desprins din ziua care moare,

revin fără răgaz, pe umbre de sărut,

doar lungi păreri de rău amețitoare.

Iar mutele speranțe care-ajung târziu

nu-mi pot aduce nici-o  izbăvire,

se scurge timpul în zadar fără să știu

de ce te-ntorci mereu în amintire.

 

Când somnu-alunecă la margine de vis,

în prag de gând te văd neîmpăcată,

rupând tăcerile din vechiul paradis

când oazele ne cheamă încă-odată.

Se redeschid speranțele din visul meu,

văd palmierii fremătând în vrie,   

pe cerul vieții-n arcul unui curcubeu  

văd semnele de toamnă timpurie.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc Chris, gând ales din partea mea!

[Chris]

frumos, citit cu placere...

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, prietenă Floare, pentru popas, lectură și comentariu!