La mansardă

[Corneliu Neagu]

Stau cărțile strâmbe pe raftul de sus

privind prin fereastra cu geamuri ovale  

cum soarele trece din nou spre apus

cu razele-n ziduri ca niște pumnale.

Rămâne o clipă de strajă pe deal,

ascultă fanfara din vechea cazarmă,

soldații repetă un marș triumfal,

iar notele parcă sunt trase din armă.

Ajung în rafale sus la mansardă,    

se-așează pe cărțile-n rafturi uitate,

bemolii stresați încep să mă ardă

cu doruri tardive de-acasă plecate.

Rămâne în urmă un dor mai rebel,

mă bântuie-n voie cu gânduri haine,

aș vrea să-l alung sau să trec peste el

dar stă și-mi vorbește întruna de tine.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc pentru popas, lectura poemului și aprecierile generoase, dragă prietenă Floare!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, Manuela Munteanu, pentru popas, lectura poemului și frumoase aprecieri! Versurile scrise în comentariu au un parfum de toamnă arămie, cu rezonanțe romantice în sufletul meu...Le-am citi cu plăcere și le-am apreciat valoarea. Gând bun din partea mea!

[Manuela Munteanu]

Soarele-i stins de plumburiul din toamnă,

Îl adoarme cu viers în andante orchestra,

Doar vântul  hoinar în allegro îndeamnă

Cu zgomot de cioburi, să se-nchidă fereastra.  

Alternanțe plastice și semantice citite cu plăcere, ca de obicei! O zi frumoasă vă doresc!