Clipele ca ploile de ieri

[Marin Voicu]

E timpul numai clipe nesfârşite

Prinse toate-n sfera nemişcării lor

Ca nişte gânduri lungi şi adormite

Pe când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri

Cuprinse-n iureşul ce stă să vină

În ropote de ape sau cu paşi stingheri

Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă

Ca un ecou venind din două strune

Şi-apune ispitit în taina moartă

Şi în priviri arzând ca un cărbune

Tot vin glasuri din noaptea de departe

Glasuri goale mai goale decât stele

Şi mă pătrund gândurile sparte

Ce mă strivesc cu liniştea din ele.

[Vasilisia Lazăr]

E timpul numai clipe nesfârşite

Se scurg clipele ca ploile de ieri / Se scurg încet ca ploile de ieri

 

Iar glasuri goale vântul mi le poartă

Tot vin glasuri din noaptea de departe

Glasuri goale mai goale decât stele

 

Ca nişte gânduri lungi şi adormite

Şi mă pătrund gândurile sparte

 

Aveţi grijă cu repetiţiile! La un moment dat devin obositoare. Mai trebuie lucrat puţin şi la prozodie. 

În rest, plăcut.

 

 

[Sofia Sincă]

Clipele fac parte din noi, sunt ale noastre. Uneori le iubim, alteori le ignorăm sau le zidim în amintiri.

Domnule Marin aş modifica puţin un vers:

Se scurg clipele ca ploile de ieri - scurg clipele - nu prea e în regulă la pronunţie. Ar putea fi mai clar,

Clipele se scurg ca ploile de ieri.

În rest, toată admiraţia mea, Sofy!