Ce rău îmi pare...

[Corneliu Neagu]

Secundele, prin ceasuri măcinate,

se cern târziu pe gândul ostenit,

bat clopotele-n turnul din cetate

când orele se scurg spre asfințit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute

pe tufele din gardul prăbușit,

mor singure-amintirile venite

pe-o aripă de vânt fără sfârșit.

Stă toamna după colț în așteptare,

iar zilele de vară au-amuțit –

se-aude glas de păsări călătoare

sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că am plecat atunci pe înserat,

lăsând în urmă amintiri amare

pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceșii nu mai dau în floare,

garoafele din glastră au murit,

o, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că te-am lăsat cu sufletul rănit...!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, Chris, pentru popas și mesaj! Nu știam că există și o specie literară denumită tânguire...Oricum, pentru mine reprezintă cu totul altceva.

[Chris]

ce frumoasa este aceasta tanguire...

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc doamnă Vasilisia Lazăr, fie și numai pentru faptul că versurile mele v-au făcut să vă amintiți de poezia dumneavoastră scrisă mai demult!

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc foarte mult Grig pentru comentariul tău neasemuit de frumos!

[Vasilisia Lazăr]

De-atunci măceșii nu mai dau în floare,

garoafele din glastră au murit,

Mi-a amintit de niște versuri dintr-un poem al meu:

mi-amintesc primăvara aceea pierdută

în care tata s-a hotărât deodată să moară

sătul de-atâta trăit, privea tot mai des cerul

acesta se-nvineţea pe loc şi ploua lacrimi…

n-au mai crescut copaci sub muntele de sare

iar cireşul de la poartă s-a uscat

Atât de bine înțeleg starea!... Superb!

[Grig Salvan]

„Viața e un lung șir de regrete” spunea cineva. Poemul e copleșitor prin acest sentiment de vinovăție asumată, de regret tâziu, consumat într-o atmosferă apăsătoare, în care totul pare că moare de o adâncă tristețe:

„De-atunci măceșii nu mai dau în floare,

garoafele din glastră au murit,

o, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că te-am lăsat cu sufletul rănit...!”

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu drag, Alexandru Bolache, pentru comentariul neasemuit de frumos lăsat aici! Onorat!

[bolache alexandru]

Atât de frumos scrieți încât regretul îmbracă formele rugăciunii! Atmosfera creată te face să trăiești povestea tinereții!

[Corneliu Neagu]

Ada, onorat de interesul privind viața și opera mea, pe care CV-ul meu le ilustrează, desigur, parțial!

[Ada Nemescu]

Chiar acum vă reciteam CV-ul prezent aici, pe Însemne Culturale.

Vă mărturisesc că sunt impresionată de modestia dumneavoastră și lecțiile de viață, de conduită într-o astfel de comunitate. Totul, prin vers! Sunteți atât de modest, încât, cel puțin pentru mine sunteți o prezență de certă valoare umană și literară, un model! Vă mulțumesc.

Considerație,