Ce n-am iubit...

[Corneliu Neagu]

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară, plânse, între ploi.

 

Și mă cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.

 

Le-aș aduna pe toate lângă mine,

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par niște străine,

cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.

 

Ajung însă aproape de fereastră,

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

 

Resimt chemarea clipelor ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viață m-au închis.

[Corneliu Neagu]

Frumos și liniștitor acest comentariu al Adei Nemescu, cu versuri diafane ce aduc calmul peste părerile de rău  "că n-am știut atunci să le împac".Mulțumiri alese din sufletul zbuciumat, prizonier al "iubirilor de-atunci neacceptate".

[Ada Nemescu]

Abia acum, cu gândul șovăielnic

am intuit în titlu, poemă delicată

și m-am oprit o clipă, citind-o dintr-o dată

plăcerea e întreagă, doar timpul e părelnic...

domnule, foarte frumos!      uite, am scris o strofuliță :)) 

cu deosebită plăcere, aplaudă, aDa

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc prietene Stănescu Valentin pentru popasul în lumea versurilor acestei poezii, lăsând un frumos comentariu în versuri ce conduce creația mea lirică pe un alt drum, spre alte orizonturi, la fel de fascinante. Gând bun și frumoase urări în găsirea celor mai frumoase forme de exprimare poetică în propria creație lirică!

[Stanescu Valentin]

Frumos adus condeiul spre lumi care au fost, să-nchipuim regrete pare că n-are rost:

 

’’Și mă cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.’’

 

 

In noi e începutul acestei lumi mărunte.

O Evă îmi tot caut şi le încerc pe rând

şi-acum când mă ating ninsorile cărunte

ce-adie pe la frunte vrând-nevrând.

 

Ce-i oare viaţa noastră decât o căutare,

nelinişte, dorinţe şi caldul unui pat?

Numai nebunii lumi, răspunsul la-ntrebare

rătăcitori prin gând mai mult l-au încurcat.

 

Vă-ndepărtaţi de sens şi timpul gol vă trece,

te stingi femeie-n tine, îţi e sărutul rece

şi sânii văduviţi de strângeri, mângâieri

când vă dedaţi prea simplu fugarelor plăceri...