Captivi

[Mariana Bilic]

 

într-o toamnă înveşmântată

în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară

ploaia picura din clape de pian note albastre

timpul învolburat

scurs prin clepsidra din copacul vieţii

desprinde frunzele îngălbenite de ani

schimbându-le iremedialbil

în nuferi argintii agăţaţi pe tâmple...

captivi prinşi fără voie într-un trecut

în care poate nici n-am existat

împiedicaţi de neacceptări

căutăm răgaz

să numărăm întrebările fără răspuns

stând agăţati între două începuturi

strângem în pumn durerea ultimului sfârşit

înţelegând că lacrimile dorinţelor ucise

sunt aruncate pe rafturi prafuite de suflet

dependenţi de-o iluzie fără sens

nu putem pierde ceva ce nu am avut niciodată

doar iubind...liniştea coboară firesc în noi

prăbuşirea se schimbă în zbor

reclădind fericirea din frumuseţea lucrurilor simple

[Agafia Drăgan]

Îmi place mesajul textului, sunt imagini sugestive care transmit multă emoţie şi frumuseţe, întradevăr este prea narat, dar se poate rezolva cu uşurinţă, merită făcută asta.
Cu preţuire,

[Sofia Sincă]

Romantic, plăcut dar prea narat. Textul se îndreaptă serios spre epic. O poveste de dragoste tomnatică, melancolică, trecută prin criza timpului.

Am citit cu plăcere!

Sofy