astăzi vântul nu mi-a povestit nimic

doar haita de lupi singuratici

cutreieră pădurile reci

au ucis un cerb

au ucis să-și astâmpere foamea

au ucis să-și învingă întunericul din ei

colții albi…

aerul rece și tăios este un miracol

nu-l așteptam dar s-a întâmplat

iarna a intrat în normalitate

nicio primăvară năucă

nu-i mai cutreieră măruntaiele

în liniștea pietrei, ninsorile vorbesc în alb

ecourile iau forma zăpezii neatinse

puritatea se manifestă ca un dar divin

se naște senzația aceea profundă

când asceții

zdrobesc zidul invizibil al întunericului

și intră în dialog cu Dumnezeu...

acum,…

pe ţărmul uitat de vreme

unde marea îşi plânge nisipul din ochi

clepsidra vremii

se…

buzele tale

s-au oprit deasupra inimii mele 

crezi că pot uita?

sufletul tău…

credeam că ziduri înalte

baricadează drumul spre paradis,

că ape limpezi cu sclipiri de granit,

susură refrene difuze prin iarba moale,…

dacă aş putea 

m-aş reinventa 

din picături de nemărginire

scurse din cenuşa de-un alb absolut

al clipelor…

într-o toamnă înveşmântată

în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară

ploaia picura din clape de pian note albastre

timpul…

cu tălpi de cer calc apăsat

pe nispul ud de umbra zilei

strigăt strident

scutură aerul de toropeală...

m-am…

gene de lumină născute

din unduire lascivă de timp

vibrează în surdină

simfonii tăcute…

încercând zborul temerar 

spre înălţimi rupte din norii desfrunziţi de albastru

a privit uimit pe fereastra dimineţii

găsind în oglinda ascunsă de timp…

gând dăltuit 

în pietre erodate de vânt

contorsionând 

oglinda timpului în favoarea veşniciei

aşează iubire peste neiubire

şi uitare peste timp

desprinzând valuri transparente

din furtuni solare

le rostogoleşte nervos

peste şoapte interzise 



mare agitată de vorbe

mătură castele de nisip 

construite de iubiri imaginare

pictând pe amprente…