Candelă

[Mariana Suciu]

E noapte-n lumea care a osândit visarea,
ciocane de tristețe pulsând, priviri strivesc;
atunci când fauri tandri își dăltuiesc chemarea
în lacrimi, gustul sării e-al buzelor firesc.

Secătuite mâini, pe-un colț de viață frântă
amprenta și-o așează, pecete într-un vers, 
cenușa arsei inimi cu ceară o frământă;
candela-i tremurândă, dar slova - de neșters.

Icoane-adorm sub ziduri, purtând stigmate crude;
ecouri când se-anină de-al clopotelor dans,
zarafi tocmiți de veacuri să drămuie secunde,
durerea-o scad din dangăt, iubirea din balans.

Aripi de păsări oarbe se zbat în cercuri strâmte,
de parcă cerul nopții s-a scurs tot în priviri;
secerători de vise, în snopi prind gânduri frânte,
la moara sorții-așteaptă un car plin cu-amintiri.

De pașii mei plăti-vor cu sensul vieții drumul,
iertând voi trece pragul durerii ce-am ales
și-n zbuciumul din suflet îmi voi așterne crudul
noian de necuvinte... ce vrutu-s-a-nțeles.

[Sofia Sincă]

Versuri aşezate după un registru în care autoarea îşi desfăşoară propria artă, cu sensibilitatea şi melancolia celor cu vise destrămate. Versul a rămas reazem, iubire  și amintire.

O poezie unde s-au folosit cuvinte, sintagme cu iz arhaic , dar fermecător.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Mariana Suciu]

Vă mulțumesc, d-na Luminița Scotnotis.

Prețuire,

[Mariana Suciu]

Vă mulțumesc pentru popas și lectură d-na Agafia Drăgan.

Stimă și prețuire,

[LUMINITA SCOTNOTIS]

felicitari!cu admiratie,

[Agafia Drăgan]

Lecturat cu drag. Frumos!

[Mariana Suciu]

Mulțumesc, Mihaela.

Drag,