Motto: Spirit treaz în veșmânt de etern peregrin,

             poetu-i profetul dintre margini bizare

             de lume bolnavă ce rânjește-n declin;

             e râul ce curge din aval spre izvoare.

Cu ochii minții, reci, secătuiți de vise,

privești finalul trist, te-ntrebi de-ai vrea să mori,

sau ai murit demult... și-n gropi pe veci deschise

îți scrii doar epitaful, înveți cum să cobori.

Degeaba în vacarm să 'năbușești…

sub ghilotina pleoapelor lumina jertfită tremură

în ultima umbră

câmpuri umede descifrează cântecul încorsetat al greierilor

îl învăț traversând transparențe fierbinți

pe cărarea deschisă în inima nopții

prin partea stângă a zbaterii sorb ecoul altei vieți

dintr-un pocal înverzit

pe o rază rebelă

cu picătura prelinsă din călimara cuvintelor

povestea curge palpabil în gând

pasăre înveșmântată în boabe de rouă

am găsit sufletul…

Sunt lavă translucidă pe trupul rece-al nopții,

secundă-mpurpurată pe-al toamnei chip. Colină,

fantasmagoric freamăt, o frunză-n straiul morții,

pierdută-n anotimpuri... Acord de violină

prin sânge-mi curge tandru, lumina-n con de umbră

rămâne moștenire, transformă ochii minții

în porți evanescente. Se-nchide gura sumbră

a lumii ce-și reneagă originea și sfinții,

cerșind un dram de faimă - grotesc spectacol. Scrumul,

nimicu-i…

Pierdute-n curcubeul ce-nsuflețește cerul,

flori arse de speranță și rime din nisipuri

redefinesc în file umanul... efemerul,

înstrăinate-amurguri schițează-n zare chipuri.

Ce-i moartea? Heruvimii de ce-nconjoară Coza

cu giulgiuri reci de gheață și salbe de-ntuneric?

Îmi tremură condeiul... în roșu tuberoza

se recompune straniu... Un duh zâmbește angelic.

Parfumul enigmatic înlătură mâhnirea,

poemul se așterne și clopotele…

D-nei Vasilisia, cu profund respect și compasiune

În cadențată trudă, firavă și cernită,

o umbră rătăcește printre secunde vii,

ding-dang... un orologiu în asfințit palpită,

contururi ruginite frâng spații cenușii.

Reflexe-nfiorate în castanii pupile,

declinul și tristețea, naiade-nsuflețesc,

mici zee deghizate în lacrime gracile

recuceresc adâncuri și pașii-i definesc.

Se conturează-n licăr un drum ce…

Pe culmi mlădie vântul plutirea primei raze,

a vulturului pană e dăltuită-n stâncă.

Minutul crud coboară (meșteșugit în fraze),

spre valul ce-și dezbracă neliniștea adâncă.

Obrazul ud reflectă plăpândul vis pe coala

cu zdrențuite drumuri în truda Sfintei Vineri.

Cu teamă ziditorul urgii în viscerala

emoție își neagă. Virtuți ard ochii liberi

și litera e miezul trăirilor distinse.

Destinul se-mplinește cu pierderea funestă…

tocite-n absențe
șoaptele au astăzi marginile ude
sângerează
în ochi indiferenți mărturii
la granița vieții
păsări
lacăte și moarte
dezvelite de pietre
tremură
parabole
răsfrâng tăcerea
o cunosc atât de bine
adevărul ei luminează spiritul-geamăt
în cascade de-amurg
lângă tâmple
nedescifrat misterios și distins
sculptează statuia viitorului
îngerul sprijinit de cârje
câmpia în lacrimi

Nervuri mustesc... Aorte de arbori smulși din sfera

metamorfozei calde pământul înconjoară.

Privirea căprioarei ascunde mortiera,

sub filigran de ceață e văduva-vioară.

Imperceptibil murmur, la miezul nopții, orbii

îi sfredelește-n suflet. Răstălmăcind, sistola

zăgazul metafizic îl frânge. Albi sunt corbii

în spațiul dintre gânduri. Înaltă cât cupola,

e umbra ce-nflorește nisipuri în pustiul

pe care zeul minții, cu pașii-i…

Păgubitoare spații cuvinte storc tiranic.

Atipică-i coperta, e pentru rană cheagul.

Poetu-n plânsul humei e ochiul. Sub zăbranic,

din ghimpii toamnei, mâinii îi dăruie toiagul.

Crescuta umbră-i vie, măsoară dus-întorsul.

Dar pânza de păianjen o-mpovărează-n zale

ce-mbină laolaltă pământul crucii. Storsul

de vlagă sânge-i buchea însemnelor sacrale.

Imaginar, fereastra delirul i-l absoarbe,

momentul îl cuprinde la început cu…

Sunt lavă translucidă pe trupul rece-al nopții,

secundă-mpurpurată pe-al toamnei chip. Colină,

fantasmagoric freamăt, o frunză-n straiul morții,

pierdută-n anotimpuri... Acord de violină

prin sânge-mi curge tandru, lumina-n con de umbră

rămâne moștenire, transformă ochii minții

în porți evanescente. Se-nchide gura sumbră

a lumii ce-și reneagă originea și sfinții,

cerșind un dram de faimă - grotesc spectacol. Scrumul, …

Asfalturi, tinichele străfundu-mi înconjoară

și-n lacrimi vii tăișul îl răsucesc. Eterul

ce-apusul nuanțează în sânge, ca-ntr-o doară,

îmi înfrățește slova cu umbra și misterul.

De primenesc tăcerea, ard cuiele din zâmbet,

amarul lut, icoană se-nfăptuie pe roată.

Păduri din smoală-ntoarse, poveri de rouă-s, scâncet

al pruncului angelic în mama condamnată.

Din moarte crește ramul și poartă-n el fărâmă

din sulița ce-nfige…

 deasupra nopții

 pânza de păianjen

 leagănă zeii buni

 inimile oamenilor

 învăluiesc luna apoi cad în gol

 printre ore

 privighetori și ruine

 batjocura flămândă

 pândește

 inutil 

 râde

 stupida-i îndrăzneală hrănește doar gâdele 

 

 lama taie

 nordul privirii

 prin rană începe să crească 

 încă o durere

 despică pulsul 

 păstrează totuși verdele rece ca gheața 

 de ce

 mai trăiesc oare…

Duc pâinea mea rănită la templul neputinței,

zăpezi din arsul sânge pocalul îl răsfață. 

Amețitoare piscuri cresc scările ființei, 

numărătoarea-ncepe cu treapta din postfață.

Zădărnicie toarsă pe fusul șui al morții,

metafora-i zdrelită de constelații oarbe.

În nopți îndoliate când țese straiul cărții,

se cuibărește-n palmă, tic-tacul îi absoarbe.

Din călimara rece, aroma și risipa …

Se-ncheagă sânge tânăr, se-nalță-n scări damnații,

se rupe și se vinde neprețuit Olimpul. 

Lipsesc din veacuri zeii, se-ntorc crucificații

pe ruguri. Și în inimi ce-și pierd în crezuri ritmul!

Deșertăciune, scrâșnet, redută, șah cu regii,

pedeapsă așteptată, apocalipsă-n jocul

cuțitului ce mușcă întrerupând arpegii.

Și măști. Zeci, sute... Doamne!!! Un teatru? Nu, sorocul!…

Când pasărea neagră rănește lumina,

fantasmele morții în ochi emigrează, 

lunatice furii croiesc ghilotina,

o gură hapsână luceferi crispează.

Ce-i lumea aceasta? Pat rece de armă,

cu ură izbește în rod și speranță.

Distruge umanul, îl rupe din karmă, 

sfârșește sub cizmă, cerșind relevanță.

Creația-i junglă, nu-i rost de-ndurare.

Șacalu-i rapace, perfid - te vânează.

De-i pare…

Prin corzi de minți încinse ce sfârtecă-n comoții

erori, speranțe, vise, declin, urcări sărace,

prelung răsună goarna (răstimp vibrând emoții); 

explozii pironite ard pleoapele opace.

În răni se-ncheagă ploaia, suspină gârbov glodul

sub sfere uriașe de neagră-ncrâncenare.

De-a rostogolul urlă singurătăți - Irodul

sub cruce-nfige șișul, iubiri curg din trădare.

Sticloasa nesfârșire…

Compactă, neagră beznă. Blestemul de pe urmă,

transformă simplitatea în obiect de lux.

Valori se pierd prin groapa în care corbii scurmă, 

izvoare seacă-n inimi, iubirea-i gri reflux.

Un licăr, frunții-n umbră îi dăltuie temeiul,

fantasma înconjoară pupile de pământ.

Luceafărul sihastru însângeră condeiul

dar vămuiește zorii cu lin deznodământ.

Orânduiți de-a pururi de legi nescrise-n file,…

Motto: Dramatic îmi smulge Decembrie umbra tăcută. Din nesfârșitul răsfrânt alb-negru se desprinde frigul. Doar lacrima înflorește. În ochii îngerului prăbușit pe asfalt.

Străfundu-l frângi cu pietre? Țâșnește în afară!

Nestăvilit revarsă în curcubeu tumult.

Nepământeana lavă aprinde torțe-n seară,

contur de zboruri sacre se-nvăluie-n ocult.

Cocori, din cer de gheață, planează în retine.

Balansul juxtapune plebeul lângă zeu. …

simbolul poeziei moare fântână

Secundele-și ard rodul. Și vântu-i bici, trosnește.

Vapoarele n-au nume, nici cârmă. Fantomatic 

tresaltă-n viu rubinul. Adâncul clocotește!

Nu! Sângeră în ceruri transcedental jăratic.