Blândețea florii de cireș

[chindea maria elena]

 

*Dedicată lui R. N.*


uimire de noapte
polenizată coapsă în catifeaua dorinței
fereacă pulsația
să nu se mai știe înfășoară întrebări de falange
rană atingerea
dacă e vie
ochiul fără seisme dezvoltă tumori

nemișcarea doar statuilor
le este costum pe măsură fără cusătura neantului

”atenție
cad pietre”
murmuri grijuliu la căpătâiul angoaselor
ce-mi odihnesc tâmpla
ca o pernă de sare
balauri de ceață
aruncă metastaze în plasă
celor ce-și leagă somnambulic visul
de carne

eșarfa neagră și plutoanele de execuție
ție se pot întoarce

focul semnează veridic și viața și reîntoarcerea-n magmă

semnalul de alarmă
pe care-l tragi arterelor mele
dezleagă aripile pegașilor
de țâțâna lumii
moartea cea mică
adormirea eternității-n secundă
dacă
posedata vertebră
nu leapădă germinările de comandă

vai ție frânge durerea fragilă compasiune
vai nouă surpă în pleoape ecouri

dă-i tatălui încălțările efemerului
să ți le curețe
răsfoirile
identităţilor mele sedentare
mă apără de cangrene
timpul se-ndoaie
când smeresc rugăciunea sălbatec

culoare pastelată
picurată pe umăr de înger doar
în interstițiul dintre geneze
un cântec de leagăn are codul de aur
blândețea
și surâsul copilului din geană
trasează drumul sângelui

cel care-și ține adevărul încriptat în oglindă în dar primește
răstignirea

tu știi
magii sunt doar excorta albului
în ciocul albatrosului furtuna roșul adoarme
pocăințe aseptice
galaxiilor
sculptează metamorfoze filigranate
să ne-ndulcească atingerea de oameni și lucruri
toate mările se botează din nou
și-și beau mântuirile
peisajul inimii se umple de acuarele diafane

dumnezeu dă drumul la bile

ușor ca un murmur
jocul se-ncepe
paradisului i se destramă tivul hlamidei
când tu sari printre pătratele
materiei etericul se scufundă în el când aspru
l-adulmecă lupii
parfumuri subtile respirând odihna divină
ocultează esenţa

păsările care-ți invadează sângele
când vrei să-mi măsori
insomniile
lasă umbrele să-și scuture ușor nervurile

iubite toamna știe să se roage auriu soarelui
încătușat în rod
ca-ntr-un altar de magme dulcege
te spovedește ispitelor

ca un rege
incantezi bioritmul novei albastre
mâinile care s-au închinat
nu te-ncap
mai adaugă o veșnicie
genunchilor mei
construiește catedrale în căușul palmelor
polenul smereniei
broderii în acvamarin tăcerii dintre noi
peste toate fulgurări de ecouri
poeme
universuri galaxii căi lactee

curg străluciri
râuri își usucă izvoarele
setea noastră schimbă valențele timpului

lumea etanşează pacea pe care-o inspir
și te expiră
carusel de forme multiplicări variate a unului
mă fură
aruncă în serpentine
dăruindu-te hipnotic unui eu fără semnătură

reverberările tale în mine
mă-neacă

curgi atât de uşor prin mine
tăcerea sfarmă orgile cerului în splendoare

al cui puls se aude prin stigmatele înălțării

 

 

 

 

 

[chindea maria elena]

Ca o boare primăvăratecă Corina!:))) Mulțumirile mele.

[chindea maria elena]

Jocul năucitor al dualității ne răsfață și ne bubuie uneori concomitent Sofy - și noi trebuie să-i facem față cât de frumos putem! Și o facem pe măsura sufletului nostru! 

Cu drag, îmbrățișări.

[chindea maria elena]

Încântată Ioane de felul în care te ating revărsările mele poematice! Cred că nu-i niciodată de ajuns filtrele în frumos puse ochiului inimii! Cu drag

[Corina Militaru]

Minunat! :)

[Sofia Sincă]

Poem ce induce cititorului tortură și răsfăț în același timp. Aici se află și realitatea și visarea, supunerea schimbărilor și alunecarea prin cosmosul gândirii, năuciți de dileme și haos, de întrebări și meditații... Toate sub semnul blândeții florii de cireș. Doar Gerra poate știi asta.

de execuție/ție se pot întoarce - acel ție formează o asociație discordantă.

Aceeași admirație,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

În v3, fereacă  

Un discurs poetic cosmic. Și la propriu, și la figurat! Fiecare vers seduce prin metaforă, mesaj, expresivitate!

Drag,

da Coza