Baladă de voievod

[gabriel cristea]

Își întinsese, un răstimp, trupul pe iarbă,
prea obosit de ani, de tron și poruncit;
Voia ca stele clipitoare să-i absoarbă
tristețile din ochi - adâncuri de granit. 

Nori se-mpleteau încet, ca șarpele pe coamă,
prin părul cârlionț de domnitor năluc,
ducându-i gându' lin peste păduri de-aramă;
Iar luna mângâia metalicul străluc.*

Și-i nălucea prin vis că iarăși este june,
zbura printre cetăți - galop pân' la hotar;
Dinspre poieni cu flori, aromele păgâne
își răspândeau prin grâu polenul-chihlimbar.

Părea că-n spic sălășuia o limbă veche,
pe care o vorbeau doar moșii din pământ;
O deslușea, strângând săgeata la ureche,
când arcul secular vibra-n șoptitul vânt.

În tremur de frunziș, creșteau sub pleoapă cerbii;
O cucuvaie-n zori cânta peste-o vâlcea;
Se petreceau năluci pe adierea ierbii
și-un voievod valah în stele nemurea.

Notă*
străluc - insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate.

[Chris]

foarte frumos, felicitari!

[gabriel cristea]

Mulțumsc,Valerian! Mă bucur și eu, înseamnă că eman energie pozitivă! :)

[Dinca Valerian]

Ma bucur de fiecare data cand te citesc, gabriel. Felicitari