Bătrânii sunt trecut sperând la viitor

[Anca Tanase]

 

Prin minte

trec peisaje, chipuri

-vechi picturi, straturi

de praf peste culori –

omul stă cuminte

în celulă

la adăpost, căci astăzi

a vorbi

este deja un fel de moarte

anticipată

a gândi, o rană supurând

zăpezi murdare i s-au strâns

în păr şi praf, munţi de praf

pe tălpi şi cărţi

în cadrul uşii, Eccleziastul, însoţit de un ciopor

de umbre vinete

cu zâmbet rău

îi aduc aminte că într-o zi

devine pătrată, roata,

se opreşte şi începe

nemăsurat, să crească

zero, nimicul-izvor

şi groapă, deodată

 

umărul stâng îl simte

puţin mai negru,

puţin mai greu

inima,

încearcă să se mute

în dreapta, sub umărul

albului, acolo unde

mai există urme

de roşu, galben, verde şi albastru

şi un “poate” plin de speranţa

unei renaşteri viitoare

în maci,

soare,

iarbă,

cer…

[Anca Tanase]

Multumesc, Augusta, nu suntem asa si noi, oamenii, fifty-fifty?... :)

[Anca Tanase]

Multumesc, Vasilisia, stia el, Cioran, ce stia...

[Anca Tanase]

ultumesc, Sofy! Cum frica, apare speranta... :)

[Chris]

Dualitatea spiritului, moartea curajului şi speranţa renaşterii. Jumătate din poezie este întunecată şi jumătate luminoasă! :))

[Vasilisia Lazăr]

Totul e zadarnic, afară de zădărnicie. (Cioran)

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie ce consemnează existența așa cum e - fără fard.

da Coza

[Sofia Sincă]

Poem bazat pe scrierile Ecclesiastice care spun ca regulă de bază, că totul este vremelnic şi în zadar. Doar pământul rămâne. Face referire la nestatorinicia lucrurilor pământeşti şi multe altele pe care le propovăduiesc religia ortodoxă. La tine sunt scrise ca un fel de ameninţare... Nu înţeleg de ce trebuie să ne fie frică de sfârşit...
Am citit cu plăcere, Sofy!