azi la semafor

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

secundele erau din ce în ce mai elastice

plecau din spatele ochiului meu

și se opreau dincolo de oameni

cercurile făceau schimb de culoare 

în cel mai lent mod cu putință

parcă timpul se întindea și tot se întindea

mă tot întrebam până unde-i întinderea

și dacă se rupe cine stă să facă noduri și funde

inhalam fără voie buchetul de arome

atingerile mi se păreau înțepenite pe mâinile mele

și parcă nu mai plecau

trecerea era greoaie și simțeam pașii cum mă traversează

în sens giratoriu îmi sunt toate drumurile

dar ei nu știu asta  

probabil n-au să știe niciodată

trecătorii te-ating din greșeală și merg mai departe

spre alte și alte semafoare

în timp ce eu aștept culori 

să le schimb glasul

[Corina Militaru]

Mi-a plăcut ideea, dar și veșmântul! :) Încântată!

[bolache alexandru]

Semn de plăcut popas! Viața ca o întretăiere de drumuri. trecătorii te-ating din greșeală și merg mai departe... eu chiar nu știu să fi văzut această imagine în altă parte... eu aștept culori /să le schimb glasul. Fiecare acțiune de-a noastră schimbă... întâi așteptăm la un semafor care ne interzice sau nu trecerea. O viziune frumoasă, inedită

[Sofia Sincă]

Se zice că vremea(timpul) nu poți s-o lungești, dar poți s-o faci lată... :))) Tu ai găsit o metodă pentru a opri timpul... pentru a-l lungi, fie el și la semafor(-ul sufletului).

Muzicală şi visătoare, meditativă şi astrală, cu melancolie descrii fenomenul.

Un poem frumos, fiică rătăcitoare!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Într-adevăr, un cotidian rutinat, cum zice Ana, dar și... rutinant. Detașat, poeta schimbă glasul culorilor...

Frumos.

da Coza

[Ana Cîmpeanu]

Frumos, un eu liric detaşat, observator al spectacolului rutinat din jur, un cotidian privit prin ochii poetei care revalorizează timpul şi spatiul, dându-le valenţe lirice, fără intenţii moralizatoare de această dată. Am citit cu plăcere