Te-nlăcrimez mereu ca pe-un nedrept supliciu,
Cu-același dor cu care mă zbat să te și neg,
Iubindu-te-mpotrivă, robit ca de un viciu,
Fără să vreau să pot, să-ncerc să mă dezleg.
Te recompun din freamăt și gând contradictoriu,
Ilogic, fără vină, naiv de nefiresc,
Și traversând nonsensul prin veșnic purgatoriu,
Mă cern între abise și rai de vis ceresc.
Nu-ți cer nimic, nicicând, iar de visezi, mă iartă
De-ți înfloresc în suflet în mii de amănunte,
În anotimp nescris, neinventat pe hartă,
A șoaptelor aleanuri își fac spre tine punte.
Iar dacă drumuri toate te duc doar înspre mine
Și e târzie clipa, învață-mă uitarea,
Iubindu-mă-n alt timp, mă vindecă de tine,
Zidește-mă-n altare sau frânge departarea!
Restanțieri de-o viață în amânări absurde,
De vise și iubire, constrânși de propriul eu,
Dar respectând uzanțe și legi proscrise, fade,
Ne-om stinge nepereche, iubindu-ne mereu!
Adaugă un comentariu
Recunostinta prietena mea draga Mihaela Roxana Boboc !
Multumesc suflet sensibil iris marinov ! Soapte de primavara sa-ti inmiresmeze sufletul!
Pretuire si drag pentru creatia ta Gheorghe ungureanu! Multumesc!
Nu-ți cer nimic, nicicând, iar de visezi, mă iartă
De-ți înfloresc în suflet în mii de amănunte,
În anotimp nescris, neinventat pe hartă,
A șoaptelor aleanuri își fac spre tine punte.
Și ce punți construiești, tu, Ines!
Iar dacă drumuri toate te duc doar înspre mine
Și e târzie clipa, învață-mă uitarea,
Iubindu-mă-n alt timp, mă vindecă de tine,
Zidește-mă-n altare sau frânge departarea!
Am ales o strofa, dar mi-au placut toate! Felicitari!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE