Ana

[gina zaharia]

Când ai hotărât să pleci în America m-ai rugat

să am grijă de grădina ta,

știam că e cu două veri mai încolo și atât,

dar am găsit-o repede.

Atunci am simțit un fel de secetă tropicală,

ceva care te face să devii credincios

impulsurilor catifelate.

 

Ana, de ce nu m-ai avertizat că un singur trandafir

emană atâta miresme încât ajunge până la tine?!

Ai uitat pe fotoliu jurnalul în care scriai

că liniștea și-a lăsat adresa la post-restant,

apoi o oglindă spartă

și oftatul care s-a prăpădit peste ocean.

 

M-am îmbrăcat cu bluza ta roșie, îmi stătea bine cu ea,

mi-am făcut o cafea și m-am înălțat pe vârfuri să ating cerul,

mi-era bine,

am crezut că-i un fel de telepatie,

din când în când îți trimiteam fotografii din grădina ta adorată,

în ultima scrisoare îți spuneam cât de înfloritor e trandafirul tău,

mi-ai răspuns abia după două luni,

mă sfătuiai să nu-l răsfăț foarte tare,

abia acum văd sigiliul unei lacrimi...

 

Recunosc, uneori mă prindea dimineața fără să-mi dau seama

că ocupam locul tău la masă și beam din același pahar de vin,

mi te imaginam în zgârie-nori, elegantă cum te știu,

însă depărtarea își întinsese sfori trainice

și plase pentru aterizare forțată.

 

Off, Ana, cum să-ți spun că o pasăre vine și cântă pe umărul meu,

și nu pot s-o alung, Ana, nu pot,

trilul ei mi-a străpuns pieptul, s-a amestecat cu sângele meu...

mi-ai lăsat și fântâna și dragostea,

te-ai învinovățit că n-ai știut să urci pe scenă cu toate ariile după tine.

Știi? Peste calea ferată oamenii aruncă chiștoacele la întâmplare,

aici însă își urcă în vagoane bucuriile și nădejdile,

chiar și America aia în care ai aprins toate chibriturile

să vezi dacă e oarbă.

[Tudor Cicu]

Visăm și noi, ca altcineva să vină în urma noastră, să cotrobăiască prin „viața” noastră (cam tot ce am lăsat în urmă) și să scrie un poem la fel de uluitor. Ori măcar să ne trimită vești precum:

„Știi? Peste calea ferată oamenii aruncă chiștoacele la întâmplare,

aici însă își urcă în vagoane bucuriile și nădejdile,

chiar și America aia în care ai aprins toate chibriturile

să vezi dacă e oarbă.” O fi posibil?