Fragment din discursul scriitorului Tudor Cicu (în biserica din Coza), la căpătâiul sicriului în care va odihni, pentru veșnicie, scriitorul Ion Lazăr da Coza
Am ținut să ne aflăm aici cu dumneavoastră, locuitorii satului Coza (măcar acum când îl conducem pe ultimul drum pe poetul și prozatorul de mare forță, Ion Lazăr da Coza), eu și poetul Teo Cabel, venind din Buzău, pentru a vă spune din inimă că noi, scriitorii buzoieni, l-am iubit și prețuit, dar îi și datorăm enorm. În vara anului 2019, am vrut să-i fac o vizită în satul lui, dar am amânat pentru o altă vară care, iată, nu mai există.
Ion Lazăr da Coza rămâne pentru mine cel care a scris letopisețul-hronic al satului Coza (în cele 42 de poeme din vol. „La Ghizunie”), așa cum, cândva, un alt cronicar al vremii a scris 42 de legende în „O samă de cuvinte”... și egalându-l în iscusința scrisului pe Ion Neculce. I-am citit dulceața scrisului său, chiar cu mult mai mult interes de cum o făceam cândva cu Marin Sorescu, în „La Lilieci”. Am și scris un eseu foileton despre nemaipomenitele întâmplări ale satului său și oamenii de poveste care i-au bucurat copilăria. Cred că mai e postat pe Însemne Culturale, dacă nu cumva Ioan Culiță Ușurelu nu l-a preluat în revista sa „Salonul literar”. Poeta Gina Zaharia, care scrisese una din prefețele la carte, îmi spunea că fusese atât de vrăjită de cele 42 de poeme din carte, încât a venit special în satul Coza să vadă cu ochii ei locurile acestea. În cele două cărți de povestiri: „Crucea umbrelor” și „Apusul îngerilor”, am descoperit un alt Mircea Eliade care dă posibilitatea cititorului să-și imagineze alături de autor un alt final. I-am citit și romanul „La umbra Vezuviului”, o poveste tulburătoare de iubire și mântuire prin credință. Nu ne-am cunoscut decât pe site-ul Însemne Culturale, unde îi urmăream răspunsurile epidictice asupra creației fiecărui poet ori scriitor care posta câte ceva și asta, acolo la comentarii printre alți prieteni ca: Sofia Sinca, Mihaela Popa, Mihaela Suciu, Valeria Merca ș.a. Și, cum un scriitor rus spunea că toți ai lui se trag din mantaua lui Gogol, eu spun, fără să greșesc, că mulți dintre cei afirmați ca poeți și scriitori, prin site-ul Însemne Culturale, au primit mult din mantaua pe care, cu generozitate, Ion Lazăr da Coza le-a pus-o pe umeri.
Acum, când privesc în urmă, (și sunt ani de când ne-am îmbrățișat prin cuvinte pe aceste Însemne culturale), nu mai am glas pentru alte evocări, ci doar să dau rostire (în gând) versurilor scrise, magnific, de poetul basarabean Grigore Vieru, cel în fața căruia am lăcrimat când recita acest poem, la Mizil, în 2008, toamna, cu trei luni înainte de a se prăpădi. Ion Lazăr da Coza și-a postat poezia „Dii, viață, diii” (pe care ne-a citit-o aici, în biserica din Coza părintele venit de la Focșani)– parcă simțind capătul drumului…, cu durerea celui care nu se poate da drept Ivan Turbincă și „moartea să-i mai lase pe oameni în pace și să se apuce de ros la nuiele, smicele și rădăcini uscate din pădure”.
Rămâi în mâinile lui Dumnezeu, prietene... și să ne veghezi de acolo de SUS!
Tudor Cicu
Adaugă un comentariu
A trecut peste o lună de când dragul nostru Ion a plecat și nimic nu mi-a atenuat durerea, dimpotrivă. Mi-i atât de dor de el, îmi lipsește atât de mult, încât îmi vine să scrijelesc pământul cu unghiile să-l mai văd măcar o dată. Și numai gândul că n-o să-l mai văd/aud niciodată mă omoară în fiecare clipă. A venit o singură dată și la mine în vis pentru a-și lua rămas bun. Apoi a murit și în vis. :(((
Vă mulțumesc, domnule Cicu, doamnei dumneavoastră, lui Teo Cabel!... Poate v-a văzut și s-a bucurat. Nu avem de unde ști. :(((
Un discurs emoţionant, un gest frumos, care merită mulţumiri şi recunoştinţă din partea noastră, cei aflaţi la distanţe mari de locul nefericitei întâmplări; dinstanţele au fost doar fizice, desigur, fiindcă sunt convinsă că toţi cei care l-au cunoscut şi îndrăgit pe domnul da Coza, au fost cu sufletul acolo, la fel cum am fost şi eu! Am încercat să stau zilele acestea cât mai departe de tot ceea ce mi-ar fi reamintit de "plecarea" dânsului (ca şi când aş fi putut uita acest lucru), pentru a mai "plana" puţin în iluzia că totul nu a fost decât un vis urât. Acum a venit faza de acceptare, în care ştii că nu te mai poţi "preface" că nu s-a întâmplat nimic, că trebuie să continui de unde ai rămas, dar mai singur decât înainte... (îmi închipui cum este pentru doamna Lisia, care l-a avut alături...).
Poate că aceasta a fost dezlegarea visului dvs. (cea dată de Mihaela Meravei), nu ştiu, nu mă pricep la dezlegat vise şi nici nu încerc! Am şi eu regretele mele, unul dintre ele este acela că nu mi-am luat inima în dinţi să dau măcar un telefon familiei Lazăr când dl. da Coza era în viaţă, deşi îmi doream foarte mult să le aud vocea, să le simt vibraţia din cuvinte, nu doar din cele scrise. Chiar mă închipuiam făcându-le o surpriză, o vizită inopinată, zâmbindu-mi în sine şi întrebându-mă dacă m-ar fi recunoscut. Acum... e tardiv (cel puţin în ce-l priveşte pe dl. da Coza). Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar nouă linişte sufletească! Condoleanţe familiei, încă o dată!
Vă mulțumesc, domnule Cicu! Așa cum a spus Mihaela Suciu, prin dumneavoastră am fost și eu la Coza.
Dumnezeu să-l aibă în împărția sa și să o mângâie pe Lisia în greaua încercare.
Sofia, Chris, Rădița, Gabriel, Valeria, Mihaela S: În seara când s-a anunțat de către Vasilisia decesul lui Ion Lazăr da Coza, Teo Cabel (primul a aflat aici, în Buzău, trista veste) a postat pe facebook știrea decesului... am adormit zguduit de ce aflasem și... da! l-am visat, deși nu-l văzusem niciodată în realitate. Era pe un drum de țară, cu trupul într-o cutie de scânduri (doar ideea abia perceptibilă de sicriu îmi transmitea imaginea) și trupul gol îi era învelit de un cearceaf alb. Avea capul mărit și un cioc de păr în barbă (cum l-am văzut mai apoi în sicriu). Clipea des din pleoape și cineva spunea să i se pună niște ochelari fumurii pe ochi. Eu eram în pantaloni albi și cămașă albă pe un câmp alăturat, de spice, mâncate pe jumătate, roase, de către animale. Întrebam (pe cine? că nu era nimeni în jur): unde îl duceți? Mi s-a răspuns: la capelă. Un vis ciudat care m-a trezit și apoi nu am mai putut dormi. Am scris visul ce l-am avut câtorva persoane: Gina, Camelia Ardelean, Mihaela Boboc și Mihaela Meravei, cerând o explicație asupra visului. Mihaela Meravei mi-a scris că prin acel vis mi-a transmis că îi e frică să plece în lumină și așteaptă un cuvânt din partea mea să poată obține încrederea de a porni pe acel drum de lumină. ”Trebuie să-i vorbești... asta așteaptă de la tine!” - spunea Mihaela. Am fost , da, acolo la Coza. Durerea tuturor era mare. Nu am căutat să vorbesc în biserică. Vorbiseră doi preoți, un văr al său, Vasilisia... nici nu eram pregătit ce să spun. Am văzut-o pe Vasilisia că s-a desprins de lângă sicriu și a venit la mine (stam rezemat de zid, mult depărtat de sicriu) și mi-a spus că trebuie să spun câteva cuvinte despre Ion Lazăr, fiindcă nu mai era un alt scriitor acolo. Pesemne, această misiune îmi fusese transmisă prin acel vis. Numele celor de la ÎNSEMNE, pronuțate acolo, mi-au venit ca suflate de cineva la ureche. ...Și da! am fost prea târziu la COZA.
Mulțumim că ai fost, maestre! Ai fost acolo pentru buzoieni, unde există un nucleu foarte dezvoltat literar, dar și pentru noi, cei de pe Însemne care nu l-am cunoscut pe Ionică doar virtual, dar l-am apreciat universal, cosmic. L-am apreciat ca pe un om integru, care a suportat cu demnitate mizeria socială nepermisivă în situații dificile, cum impunea momentul, obligativitatea de a trăi în atare situații.
Ai expus corect, obiectiv, prin câteva cuvinte universul prozator al lui, da Coza. letopisețul-hronic al satului Coza. Prin aceste scrieri va supraviețui.
Sper ca Dumnezeu să-i păstreze un loc în rai!... El nu a făcut rău nimănui, doar bine a făcut, atât cât a putut și a putut mult.
Noi, aici, încercăm să continuăm ceea ce lui Ionică i-a fost tare drag. Sper că ne vei da concursul.
Mulțumim, maestre!
Cu respect,
Sofi
Multumim d-le Cicu. Si regretul meu cel mai mare este tot o vara in care nu am ajuns. Dar credeam (iata ca s-a dovedit a fi o uriasa greseala) ca ei sunt acolo si vor ramane acolo precum stancile acelea care in ciuda intemperiilor sunt de neatins. Stiam ca Ion era bolnav, dar am refuzat sa cred ca va pleca inainte de a-i fi venit vremea.
N-a fost pedeapsă mai mare pentru sufletul meu ca plecarea lui Ionică! Mă doare când tastez orișice cuvânt în spațiul acesta știind că... da Coza-al meu, al nostru, nu mai este și nu ne mai citește! Regret nespus că nu am avut cum să ajung la funeralii, dar de-aici din ploioasa Anglie, inima mea a ars și a sângerat odată cu inimile domniilor voastre! Mulțumesc domnule, Tudor Cicu, pentru actul de recunoștință adus "Vezuviului de la Coza", reușind să ne conectați emoțional, dăruindu-ne și nouă, (celor mutilați sufletește de dispariția sa) un crâmpei de la Îndumnezeirea Sacrului Ion da Coza, mentorul nostru fără de egal, cel ce ne-a fost și ne va rămâne ceea ce știm: talisman, etalon și talant de aur! Îngenunchez cu smerenie și las o rugă de iertare pentru trupul său, căci sufletește, n-avea cum să greșească vreodată după cum ne-a și dovedit și după felul lui de-a simți și gândi! Rădița Răpeanu, cu durere
Emoționant discurs, domnule Tudor Cicu! Dumnezeu să-i lumineze calea și pana îngerească!
M-am bucurat nespus văzând că am avut doi reprezentanți de seamă din partea Însemnelor la acest trist eveniment care ne-a bulversat pe toți. Vă felicit, dragi prieteni! Citesc cuvântul de rămas bun/ discursul scriitorului Tudor Cicu cu emoție și durere în suflet. De bună seamă dragul nostru Ion Lazăr da Coza v-a simțit, v-a auzit și s-a bucurat.
Cu sufletul am fost și eu acolo.
Mulțumesc, Tudor! Mă bucur că am avut un reprezentant de pe Însemne, cu tine eram şi noi prezenți, aşa simt eu acum.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE