secătuit

cu sufletul vânăt

încătuşez gândul

în adânc de apă

la crucea dintre pământ şi cer

să nu-mi aducă urmele în faţă

sufocată

 atunci m-aş apuca

să priveghez vestirea ecoului

cu pasul îngânat

de ritmul celor care mi-au fost

 ziditori întru mine

abecedarul

 prin care mă vestesc

în drumul spre mâine

calea pe care zilnic mă pierd

până când am să mă găsesc

 ridicată

 într-un punct

şi mâna-n mână cu EL

într-o necesară rispire

să-mi aflu

rătăcirea

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Iunie 7, 2016 la 3:14pm

@Ion Lazăr da Coza  Nu-i nici laia nici balaia doar topica incurca aici, secatuit e gandul, asta era intentia mea. Multumesc pentru lectura si comentariu, scuze pentru neatentia la corectarea textului.

Cu pretuire,

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 5, 2016 la 8:36pm

Frumos!
Semn de plăcută lectură.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 5, 2016 la 12:58pm

mâna-n mâna > mână-n mână

să-îmi > să îmi > să-mi

Începi poezia la masculin cu secătuit, apoi continui cu sufocată, ridicată... Păi, ori laia, ori bălaia?

Poezia place.

da Coza

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Iunie 4, 2016 la 8:25pm

Multumesc, tuturor pentru lectura si apreciere. Ma onoreaza

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Iunie 4, 2016 la 10:40am

O necesară risipire de frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog O voce siderală a lui Corneliu Neagu
cu 20 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *Zori de zi * a utilizatorului Bouros Maricel
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Pasărea Phoenix a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog odă celui mai bun prieten a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog odă celui mai bun prieten a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog O rugă a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O rugă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Cheia regăsită în destin a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cheia regăsită în destin a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog radiația punctului negru a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Trenul fantastic a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trenul fantastic a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Cui prodest ? a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Rondelul gândurilor mele a lui C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul gândurilor mele a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cui prodest ? a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor