a fi sau a nu şti

[Deminescu Violeta]

"cine are copii pe pământ nu în gând..."

 

scriu

cu acea lumină

pe care o au pe chip

pruncii prea mici veniţi la biserică

atunci când le zâmbesc îngeri

 

de-atâta dor

de picioare mi se-anină

spinii şi mişeii

de zbor şi credinţă mă-ncearcă

iar oamenii nu zeii

 

un înger numai de banalitate

nu poate fi acuzat

fericite pietrele

din care se pot ridica altare

mândria

haine deşarte peste pietre în mişcare

ori păcatul care n-a încetat

să se facă

cine nu cunoaşte hăul

îngenuncherii până la înălţare

prin scutecele de vis

primite de pruncii

luaţi de la mame

cu o îmbrăţişare divină

 

să tacă

[Ion Lazăr da Coza]

Poezia, în forma actuală, e reușită.

Felicitări,

da Coza

[Deminescu Violeta]

Am subliniat sensul ultimei strofe... Unele mame au cunoscut acest hău şi totuşi au rămas în Lumină! Iar unii tinerei, cu aere de mari scriitori, intră cu bocancii în sufletul acestora, cam asta-i acea mândrie...

Mulţumesc mult, Sofy!

[Sofia Sincă]

Poezia religioasă română îşi are rădăcinile atât în cărţile sacre cât şi în literatura populară.

Morala religioasă prelucrează teme, motive, după inspiraţia autorului. Desigur mândria este un păcat, dar nici ameninţării nu-i stă prea bine...

Nu toată lumea trebuie să ia cunoştinţă cu ''prunci primiţi de îngeri''. Ar cădea ca un blestem. Dumnezeu este bun şi iertător.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Deminescu Violeta]

Este ceea ce eu am simțit, Violeta, atunci când am scris poezia, tu ai simțit altfel, prin urmare fiecare citittor poate percepe în mod diferit fiecare cuvânt...

Cu drag,

[Deminescu Violeta]

exact asta e ideea , Violeta, iar tu ştii de ce!

[Deminescu Violeta]

vorbeam de hăul durerii de a-ţi pierde copiii, Violeta...