Poduri spre iad

[Ion Lazăr da Coza]

 

Privind în urmă

Aruncăm poduri spre iad:

Ireductibile regrete!

Cel mai îngrozitor e faptul că

Nu i-am putut ierta pe părinţi

Că îmbătrâneau

Sau că îmbătrâneau prea lent, ca o

Toamnă rece, umedă,

Prelungă, agonizantă, asurzitoare

Şi-acum n-au decenţa de a fi printre noi

Pentru o îmbrăţişare târzie...

Dar astăzi?

Printre altele, zâmbind,

L-am ajutat pe nostimul beţiv

Să treacă strada la fel de confuză

Ca o terasă la ora închiderii…

– Zicea că bea de dragul Europei –

Apoi am dat apă câinilor comunitari

(tot de dragul Europei)

În peturi retezate

Şi am răspuns,

De dragul României, de data aceasta,

Cu-acelaşi zâmbet înjurăturilor aferente…

Chiar astăzi,

Când ne credem cu lecţia învăţată,

– Îngeri cu fantomatice aripi de serafimi –

Chiar astăzi facem atâtea gesturi

Pe care, infernal, mâine le vom regreta,

Aruncând astfel alte şi alte poduri spre iad –

Ombilicuri într-o placentă

Cu sarcină toxică.

                            

[Ion Lazăr da Coza]

Bună şi ea, Lavinia!

[Lavinia Elena Niculicea]

"O îmbrăţişare târzie..." Cu drag!

[Ion Lazăr da Coza]

Și totuși, dragă Ana Ardeleanu, niște ochi străini văd mai bine ca cei „părintești”, însă doar autorul hotărăște ce și cum! De câte ori nu am trecut peste un text propriu și nu i-am remarcat vreo hibă gramaticală sau de expresie... Ehe!...

Prețuirea mea,

[Ion Lazăr da Coza]

Selecția făcută de tine, Iris, e chintesența mesajului acestei poezii.

Mult drag,

[Ana Ardeleanu]

Dvs. d-le Ion, sunteţi foarte atent cu ceea ce scrieţi, nu scrieţi la întâmplare...  scrieţi aproape "matematic", rezultatul nu poate fi decât cel corect... Eu urmăresc mesajul, frumuseţea versului, nu vânez greşeli. Consider că fiecare se corectează singur, atunci când vine vremea, când se coace gândirea autorului.

[Ion Lazăr da Coza]

Drag de popasul tău, Corina!

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Ana Cîmpeanu, la sugestia ta și a lui Dragoș, am renunțat la acel vers și... 'mi place!

Onorat,

[Ion Lazăr da Coza]

Adelaida scumpă, iartă-mă că, fără să vreau, te-am sărit cu mulțumirile.

Într-adevăr, „Regretele tardive se intersectează cu nimicurile și mocirla în care ne zbatem.”! Problema e că nu știm, cu adevărat, ce e important sau nu în cotidian. De aici vine drama!

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Dragoș, onorat de popasul tău!

Și acum la treabă:

1. Într-adevăr, la început am trei că, dar consider că nu e repetare, ci repetiție (deci e o figură de stil prin care accentuez duritatea mesajului);
2. Spre final am trei cu - lucrez la eliminarea măcar a unuia;
3. La sugestia ta și a Anei, am eliminat versul cu pricina (era superfluu);
4. Lirica mea își are obârșia în optzecism, curent poetic în care epicul (narațiunea) e la loc de cinste. Privită prin această prismă, poezia mea nu are balast... cel puțin așa-mi place să cred! :) (Însă e loc de mai bine!) :))

Galant cum ești, zici: „Tot ceea ce am spus e părerea mea personală, nicidecum o critică!” Și chiar dacă ar fi critică, nu ai de ce să-ți ceri scuze atâta timp cât e bine-intenționată! Și e!!

Mulți nu vin pe ÎNSEMNE, sau pleacă de aici, ori nu mai postează datorită (nu din cauza!) acestor critici bine-intenționate. Că unele pot fi greșite... Asta-i cu totul altă discuție!

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Drag de popasul tău, Gina!