Judecata

[Ion Lazăr da Coza]

 

Bujulică bătrânu’

credea așa

că dacă ești mai moale

pui jalba scrisă de-un nepot

sub ochii judecătorului

că la slova ta tremurată

nici nu se uită

acesta o citește

și-ți dă dreptate

dar judecătorul

n-a primit-o

îndemnându-l pe el

s-o citească fără teamă

fără teamă domnule

dacă-i zicea taică ori moșule

mocane sau boule

parcă-i mai venea cumva

da’ nu văd bine

dom’le judeacator…

i se auzi vocea pierită

ca din pădurea scorpiei

pierduse procesul

deși dreptate avea

cu rata de seară ajunse în satul

liniștit ca un cimitir nou

zăticninindu-se pe ultima

treaptă a casei

oftă către babă

care aștepta

în pragul bătrân

– Degeaba ai carte, băbuță, dacă n-ai ochelari...

                              din ciclul: La Ghizunie

[Vasilisia Lazăr]

De data aceasta, un mesaj trist. Mi-a plăcut mult.

Felicitări, Ion, și baftă pe mai departe!

Admirație,

[Ion Lazăr da Coza]

Sofia, Bujulică știa să scrie, dar cât de mult crezi că exersează un țăran scrisul? Poate doar o dată pe lună, când iscălește cuponul de pensie, de aceea pentru a încropi o jalbă mai acătării (pentru naturelul simțitor al dlui judeacator), apelează la nepoți... Însă ai dreptate, pasajul nu era prea clar - l-am modificat, adăugând patru versuri..

Mulțumiri.

[Ion Lazăr da Coza]

Țăranul, Gabi, mai ușor se resemnează în fața nedreptăților evidente decât a furtunilor.

Drag,

[gina zaharia]

Bujulică are aura aceea a sfioșeniei, a judecății simple, ba chiar și ochelari cu lentile veritabile păstrate în cuget are,  tot ceea ce îi poate da poemului tău farmec:)

Plecăciune,

[Sofia Sincă]

Ufff! Cam multe nu avea bietul ''domn''... nu avea ochelari, nu avea bani, nu avea tupeu. Şi până la urmă cred că nici carte nu avea pentru că l-a pus pe nepot să scrie...

Obstacole ale vieţii, care pentru unii au lăsat urme adânci sau umilinţe.

Acelaşi ton ironico-sentimentalo-afectiv.

Aceeaşi admiraţie deosebită!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

:))) Sau cum s-a născut din experienţă  înţelepciunea populară. Preţuire!